Prefectul de Sibiu, afaceri pe centură

Prefectul de Sibiu, afaceri pe centură

Firma Conelt, a cărei unic acţionar este prefectul de Sibiu, a subcontractat mai multe lucrări de la constructorii celor două secţiuni ale şoselei de centură.

O sursă de contracte pentru diverse persoane cu funcţii publice din judeţul Sibiu o reprezintă şoseaua de centură a oraşului, ce ar fi trebuit finalizată de aproape patru ani.

O parte din fondurile de peste 100 de milioane de euro alocate proiectului va ajunge şi în conturile firmei Conelt, a cărei unic asociat este prefectul de Sibiu, Constantin Trihenea (PDL). Administrator al firmei este soţia prefectului, Lucica Trihenea.

50.000 de euro

Proiectul centurii Sibiului a fost împărţit în două: o secţiune cu profil de autostradă de 14,8 km şi o secţiune cu 2,4 km profil de autostradă şi 3,6 km profil de drum naţional, cu o singură bandă pe sens. Lucrările la a doua secţiune au început abia în primăvara aceasta, iar firma Conelt a fost deja contractată, fără a fi însă făcute publice aceste informaţii.

Firma Conelt a căpătat "experienţa" lucrului pe centură încă de anul trecut, de fapt, când a început lucrările de relocare a reţelelor de apă de pe traseul secţiunii întâi.

"E vorba de două subtraversări şi alte două lucrări de protecţie a unor reţele de apă. Nu au fost lucrări ample. Valoarea lor nu a depăşit 50.000 de euro. Firma a fost aleasă pentru că lucra şi la secţiunea întâi", ne-au declarat oficiali ai companiei Vectra Service, constructorul celei de-a doua secţiuni a centurii.

Trihenea: "Care e problema?"

Prefectul Sibiului recunoaşte că firma Conelt e a lui şi spune că a şi fost reclamat la premierul Emil Boc pentru aceste contracte.

"La fiecare şase luni, fie presa, fie persoane anonime, reclamă aceste lucruri: săparea de şanţuri în subantrepriza marilor antreprenori, lucrări luate la a treia mână în subantrepriză. Care e problema?", susţine prefectul Trihenea.

Lucrează ieftin

Potrivit reprezentanţilor firmei Geiger şi Max Boegl, constructorul secţiunii întâi, Conelt a mai primit recent un contract pentru montarea a peste 60 de microstaţii de epurare.

Edwald Brandner e directorul de proiect din partea consorţiului Max Boegl - Geiger, angajat în 2008 să finalizeze secţiunea întâi a centurii Sibiului.

"Nu ştiu despre perioada de dinainte mea, nu pot vorbi dacă au fost sau nu presiuni. Dar de când sunt eu nu au fost astfel de chestiuni pentru angajarea unei firme sau a alteia. Firma Conelt a fost aleasă pentru că a venit cu o ofertă cu un preţ mic, suntem mulţumiţi până acum de lucrări. Pentru mine e important că am primit aprobarea consultanţei pentru această firmă şi lucrările respective", a declarat Brandner.

La rândul lui, prefectul Trihenea se plânge că nu sunt lucrări de mare profit. "Ştiu de aceste contracte de la directorul executiv al firmei Conelt. Nu trec nici de două ori pe trimestru pe la firmă, decât pentru acele obligaţii de acţionar care privesc cartea funciară sau alte astfel de chestiuni. Chiar nici nu ştiu, dar l-am întrebat în treacăt, noi cu ce rămânem după ce cumpărăm acele tuburi? Cu montajul şi cu munca în noroi", conchide Trihenea.

Prefectul Sibiului mai spune că nu ştie care este valoarea lucrărilor pe care le execută firma la care este asociat unic. "Nu cunosc. Dar acela e scump, materialul care e dat tot de ei. Trece prin subcontractor, la care se întoarce contravaloarea produsului şi firma rămâne cu montajul", conchide Constantin Trihenea.

Alţi clienţi celebri

Lucrări de subcontractare a primit şi firma Delia Com, deţinută de soţia primarului din comuna Slimnic, Virgil Şoroştinean. De pe raza comunei respective, constructorii secţiunii întâi aduc sute de mii de metri cubi de pământ de umplutură.

Printre subcontractorii secţiunii întâi se numără şi firma de transporturi Total N.S.A., deţinută de fratele consilierului judeţean Dumitru Domnariu, principalul finanţator al PDL Sibiu.

PORTOFOLIU

Lucrări publice de milioane de lei

  • În anul 2007, licitaţiile publice câştigate de firma Conelt (înfiinţată în 1991) însumau 500.000 de lei.
  • Un an mai târziu, valoarea însumată a lucrărilor era de 3,58 milioane de lei, fără TVA.
  • Din anul 2009, de când Constantin Trihenea a devenit prefect, firma Conelt a început să câştige în ritm susţinut lucrări publice. Cel mai mare contract, de 1,3 milioane de lei, a fost încheiat în iulie 2009 pentru servicii de întreţinere a clădirilor Transelectrica.
  • Ultima licitaţie câştigată de Conelt, pentru construcţia unei baze sportive în Sălişte, a fost adjudecată pentru suma de 672.000 de lei. Nu în ultimul rând, firma Universal Construct Market, în care prefectul Constantin Trihenea deţine 81% din acţiuni, este principalul furnizor de materiale de construcţii al instituţiilor publice din judeţul Sibiu.

Ne puteți urmări și pe Google News