Predoiu îi împacă pe grefieri

Predoiu îi împacă pe grefieri

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat astăzi că a rezolvat majoritatea revendicărilor personalului auxiliar, potrivit Mediafax.

Grefierii şi arhivarii cereau plata orelor suplimentare, plata chiriilor, constituirea ordinului grefierilor, suplimentarea personalului şi plata sporurilor acordate prin hotărâri judecătoreşti. Predoiu a spus că cererile vor fi îndeplinite, cu excepţia ultimeia (cea referitoare la sporuri acordate prin hotărâri judecătoreşti).

Plata orelor suplimentare va fi asigurată printr-un protocol semnat cu Ministerul Finanţelor Publice. El prevede plata orelor suplimentare, din decembrie 2008 până la zi şi în continuare. Plăţile vor putea fi făcute de Ministerul Justiţiei prin redirecţionarea unor credite bugetare de la 1 iulie.

Fără sporuri acordate prin hotărâri judecătoreşti

Predoiu a precizat că a rezolvat şi problema insuficienţei personalului, obţinând deblocarea posturilor vacante în Guvern, şi că urmează să găsească şi soluţii pentru plata lor. El a arătat că orele suplimentare se plătesc cu 75%, respectiv 100%, din salariul de bază, astfel că Ministerul Finanţelor trebuie să înţeleagă faptul că este mult mai avantajos să se suplimenteze schema de personal decât plata orelor suplimentare.

Revendicarea legată de plata chiriilor s-a rezolvat printr-un ordin comun semnat cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Public, prin care s-a decis ca grefierii să primească o sumă egală cu magistraţii.

"Am comunicat că suntem deschişi să discutăm posibilitatea constituirii ordinului grefierilor, dar această măsură presupune consultări şi cu CSM şi cu Ministerul Public, înainte de a se lua o măsură. De altfel, grefierii nu au mai formulat aceasă revendicare după ce le-am comunicat poziţia noastră constructivă", a declarat ministrul.

Predoiu a arătat că singura problemă pe care nu o poate rezolva este plata sporurilor acordate prin hotărâri judecătoreşti pentru că nu sunt bani în buget.

Grefierii, arhivarii şi alţi reprezentanţi ai personalului auxiliar din Justiţie, afiliaţi la federaţia Projust, au fost în grevă de avertisment astăzi, între 10:00 şi 12:00, interval în care nu au lucrat.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 13:19.

Ne puteți urmări și pe Google News