Poveștile Gării de Nord din București. Oamenii pierd bagaje, bani și chiar copii

Poveștile Gării de Nord din București. Oamenii pierd bagaje, bani și chiar copii

O zi petrecută în Gara de Nord, din Capitală, este fascinantă. O lume în perpetuă mișcare, dar și o faună care îi vânează pe călătorii neatenți.

Dragoș Coman are 37 de ani și este subcomisar de poliție. Pe 25 martie o să avanseze la gradul de comisar. Este șeful Poliției TF din Gara de Nord a Capitalei – adică Poliția Transport Feroviar. Are studii de ofițer de marină comercială, dar l-a atras mai mult poliția, pe latura detectivistică a meseriei, decât viața pe mare. Este în breasla asta de 15 ani și de un an e boss-ul suprem din cea mai importantă gară a țării.

Oamenii își uită și capul, darămite bagajele

La întrebarea ce-și mai uită oamenii pe peroane, fast-food-uri, cafenele, în magazinele Gării de Nord, sau prin singura cârciumă cu specific tradițional din stația pe care o are în parohie, viitorul comisar râde: „Își uită și pierd de toate... De la bagaje voluminoase, până la umbrele, rucsacuri, portofele și carduri lăsate în sau lângă bancomat. Își uită și banii scoși din «perete»”.

Zice că și-au uitat unii și copiii. Sau i-au pierdut. Cam tot aia e. Polițistul povestește că în cazul copiilor pierduți de către părinți se emoționează: „Au fost două cazuri, destul de recente, de copii călcați de tren. Unul la Constanța și altul la Suceava”. Își amintește că, odată, a văzut, întâmplător, la Casele de Bilete de la Clasa I, o fetiță de trei ani dezorientată: „Am urmărit-o. Se tot îndepărta. Îmi era limpede că se pierduse de părinți. Și ea s-a prins că o urmăresc. A fost un joc între noi doi. În astfel de cazuri trebuie să le intri pe sub piele. Să le intri în joc. Să nu se sperie”.

Fetița pierdută

Subcomisarul se îmbujorează: „Eram îmbrăcat civil. Dacă o luam în brațe și începea să țipe, riscam să intru în conflict cu părinții, dacă erau pe aproape, sau ceilalți călători. Am chemat, prin stație doi colegi în uniformă. Fetița ajunsese până aproape de ieșirea de pe Grivița. Am recuperat-o...”. Își mai amintește că unul dintre colegii săi i-a identificat mama după comportamentul clasic al părintelui disperat că și-a pierdut copilul. Totul se întâmplase din cauza neatenției. Și mama și tatăl copilei se uitau mai mult la frățiorul ei de doi ani care era neastâmpărat și au pierdut-o din vedere.