Poveşti rupte din realitate la Festivalul European al Spectacolului Timişoara

Poveşti rupte din realitate la Festivalul European al Spectacolului Timişoara

Festivalull Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), ediţia a XX-a, se derulează la Timişoara, între 15-22 aprilie şi 6-13 iunie.

Evenimentul, organizat de Teatrul Naţional din Timişoara cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei Municipiului şi Consiliului Local Timişoara, va aduce în prima parte 13 spectacole selectate de teatrologul Oana Borş.

Secţiunea FDR se deschide cu spectacolul Teatrului „Tomcsa Sandor” din Odorheiul Secuiesc, „Viaţa-i mai frumoasă după ce mori”, pus în scenă de Mihai Măniuţiu, programat miercuri, 15 aprilie, de la ora 19.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara.

„Spectacolul e şi o glumă, şi o provocare, şi o meditaţie, şi o întrebare plină de tulburare. Şi nu caută să ne dea un răspuns, ci ne prezintă, simplu, o lume imaginară a morţilor, una din multiplele posibile, în cheia «cabaretul metafizic». La prima vedere, în acest spectacol, lumea de după moarte nu diferă de viaţa de zi cu zi: ne aflăm într-o grădină de vară, cu scaune, mese, umbrele, cu un zid mare alcătuit din lăzi de bere. Totul pare a fi firesc, real şi, totuşi, din când în când, stranietatea se insinuează...”, se arată în descrierea spectacolului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cel de-al doilea spectacol al serii este „Organic” de Saviana Stănescu, în regia lui Andrei Măjeri, producţie a Teatrului Naţional din Capitală, care va începe la ora 21.00, în Sala 2, o producţie care „aduce în faţa publicului în subiect acut, desprins din ştirile zilnice şi spune o poveste ruptă din realitate”.

Din lista spectacolelor care vor fi prezentate în primul modul al Festivalului Dramaturgiei Româneşti fac parte: „Amalia respiră adânc”, de Alina Nelega, regia Tudor Lucanu, producţie a Teatrului Naţional Cluj - 19 aprilie, ora 17.00, studio Uţu; „Cel care închide noaptea”, spectacol de Nona Ciobanu, realizat la Teatrul Maghiar din Cluj - 19 aprilie, ora 19,00, sala mare a TNTm; „În trafic” spectacol de Alina Nelega, realizat la Teatrul Naţional Târgu Mureş - 19 aprilie, ora 21.00, Sala 2; „Amintiri din epoca de şcoală” de Mihaela Michailov, realizat la Asociaţia ADO Bucureşti, - 20 aprilie, ora 17.00, studio Uţu; „Noul locatar”, de Eugene Ionesco, regia Tompa Gabor, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti - 29 aprilie, ora 18.00, sala Mare a TNTm; „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, regia Victor Ioan Frunză, producţie a Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti - 20 aprilie, ora 20.00, Sala 2; „În parc” spectacol de Radu Iacoban, realizat la Godot Cafe-Teatru din Bucureşti - 21 aprilie, ora 17.00, studio Uţu; „Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, regia Luminiţa Ţîcu, producţie a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău - 21 aprilie, ora 19.00, Sala Mare a TNTm; „De vânzare / For sale”, spectacol de Gianina Cărbunariu, realizat la Teatrul Odeon din Bucureşti - 21 aprilie, ora 21.00, Sala 2: „Produse domestice” de Xandra Popescu, regia Ioan Păun, realizat la WASP, Bucureşti - 22 aprilie, ora 17.00, Casa Armatei; şi „Viza de clown” de Saviana Stănescu, regia Alexandru Mihail, realizat de Teatrul Odeon din Bucureşti - 22 aprilie, ora 19.00, Sala 2.

Ediţia din acest an a FDR înglobează un alt eveniment în care Teatrul Naţional este organizator, 'The Art of Ageing - 1st European Theatre and Science Festival', creat în cadrul Convenţiei Teatrale Europene.

Prima parte a FEST-FDR se încheie cu un concert extraordinar Subcarpaţi + Orchestra care va avea loc pe scena mare a TNTm, de la ora 21,00, pe 22 aprilie.

Bilete pentru spectacolele din cadrul FEST-FDR se pot achiziţiona de la Agenţiile Teatrului Naţional - Agenţia „Mărăşeşti” şi Agenţia „Sala 2”, sau online, pe www.tntimisoara.com.