Povești dramatice din teatrul de război. Jurnalistul Adelin Petrișor, amintiri cu miros de praf de pușcă

Un invitat unic, în cel mai propriu sens al cuvântului, Adelin Petrișor aduce cu el în această ediție a emisiunii „Dosare de presă” povești cu final fericit din teatrele de război în care a fost în calitate de reporter.

„Am mers în zonele de război pentru că am ales calea ușoară. De ce? Pentru că poți să spui povești ușor. Acolo mă caută povestea pe mine, nu eu pe ea. Tu, ca jurnalist de război, nu ești iubit nici de armată nici insurgenți. Nu am probleme post traumatice. Am văzut oameni murind"

Să nu-ți dea Dumnezeu mai mult decât poți să duci

Reputatul jurnalist își aduce aminte că străbunica lui avea o vorbă care-i vine mereu în minte: „Să nu-ți dea Dumnezeu mai mult decât poți să duci”.

Legat de această „vorbă”, Adelin Petrișor a făcut o comparație cu vremurile pe care le traversează românii în acest moment, și anume, pandemia de coronavirus.

„Uite, și acum, eu am masca în buzunar. Nedăm cu dezinfectant. Nu ai ce să faci. Viața merge înainte”

Drama unui părinte care avea de ales între moarte …și moarte!

Adelin Petrișor a povestit realizatorului emisiuni Mirel Curea, despre drama unui irakian care, disperat a cerut ajutor unui medic american pentru a-I salva copilul de la moarte.

„Eram cu un doctor care a spus că trebuie să mergem la casa unui irakian pentru că are o problemă foarte gravă de sănătate la unul dintre copiii lui. Ne-am dus acolo și era un copil de 3 ani care avea anus contra naturii, și care se infectase. Defeca pe undeva pe la burtică.

Avea acolo o bubă mare plină de puroi. Părintele ăla ne-qa povestit, că până să cheme militarii americani să-l ajute drama lui a fost următoarea: dacă nu chema americanii, copilul moare, iar dacă-i chema pe americani îi pune în pericol pe toți ceilalți membri ai familiei pentru că va fi împușcat ca fiind trădător și colaboraționist.

Ce poveste mai dramartică ai auzit decât drama de a alege între viața unui copil și viața tuturor celor din familie? Poveștile astea, acolo le vezi, acolo le găsești”, a spus jurnalistul Adelin Petrișor.

Întreaga emisiune o puteți urmări aici.