Piețele au început să piardă teren în fața marilor magazine, o spun agricultorii care trăiesc cu grija zilei de mâine, îngrijorați că nu mai reușesc să își vândă marfa. Curioși de situația țăranilor, am fost în Piața Matache din București, iar cu ajutorul Administrației Piețelor din România am reușit să cunoaștem poveștile oamenilor de după tarabe, majoritatea persoane în vârstă, pentru care piața înseamnă locul din care își câștigă existența de aproape două decenii.
La Piața Matache l-am cunoscut pe domul Petre Țocu, un bărbat undeva la 65 de ani, al cărui poveste ne-a impresionat. Este din comuna Băleni, județul Dâmbovița și vinde la taraba din Matache din anul 1995.
„Până atunci am avut un loc de muncă. Am lucrat în industria de apărare a țării. Pe urmă s-a terminat și cu industria de apărare și am fost nevoit să mă apuc de agricultură. Eu eram foarte hotărât să nu mă mai întorc niciodată la munca câmpului. Sunt dintr-o comunitate de bulgari. M-am născut cu sapa în mână. Am jurat, când eram tânăr, că nu mă voi întoarce.
Părinții mei au lucrat pământul dintotdeauna. Eram tot timpul înnămolit. Nu știam de sărbătoare. Am zis să îmi iau serviciu, să fiu și eu un domn. S-a terminat perioada și am fost nevoit să muncesc în piață. Am o familie. Am încercat să mă angajez în mai multe locuri, dar mi s-a închis ușa în nas. Mi-au zis că nu mă pot pensiona ei, pentru că aveam o vârstă”.
Pentru domnul Țocu nu există o zi în care să lipsească de la tarabă. Se trezește în fiecare zi la ora 2 jumate dimineața, pentru ca la 6 să fie prezent la post. „Câteodată nu mai rezistăm. Mai pun capul jumătate de oră pe tarabă când mă ia oboseala”.
„Dacă toți am munci, am deveni un popor de nobili”
L-am întrebat ce crede că s-a schimbat în ultimii 20 de ani, ce i-a făcut pe români să dea piața pe hypermarketuri. Răspunsul lui a fost simplu: curiozitatea.
„Sunt curioși să vadă cum sunt și celelalte. Cumpără o dată, de două ori, dar după se întorc. Pe vremuri, în piață mergea bine, pentru că nu erau produse venite de afară. Nu era altă variantă. Era doar aprozarul la vremea respectivă. Era puțin pentru populația țării. Acum , poate că jumătate din produsele de pe piață sunt aduse de dincolo. De aia se vând mai greu ale noastre”.
Cu toate că în urmă cu câțiva ani își vindeau mai bine marfa, perioada comunismului a avut și părțile ei negative. „Veneam foarte greu la București. Nu ne lăsau pentru că nu puteam să mutăm produsele dintr-un județ în altul. Trebuia să ne descurcăm fiecare pe plan local. Ne oprea miliția. La vremea respectivă era miliție. Ne dădea amendă, ne luau permisele. Nu era ușor nici pe atunci. Cel puțin în ultimii ani, din 85 până în 89. A fost groaznic”.
Înainte să plecăm de la taraba domnului Petre, acesta ne-a oprit pentru a ne spune un lucru care ne-a rămas întipărit în minte. „Dacă toți am munci, am deveni un popor de nobili”.
„Cu fiecare zi care trece, piața rămâne din ce în ce mai goală”
Nicu Dragne este din Giurgiu și este și el prezent aproape zilnic în Piața din Sectorul 1 al Capitalei de aproape 16 ani.
„Am avut și serviciu. Am lucrat în industria ușoară, la încălțăminte. Am intrat în șomaj. Trebuia să continui. Unul din părinții mei a murit și atunci nu am avut încotro. Am preluat și continuat tradiția familiei. De câte ori vin la piață, fac naveta. Mă trezesc la ora 5 dimineața”, ne-a povestit bărbatul, după care ne-a spus și el cu deznădejde în glas că piața nu mai e nici pe departe ce a fost cândva.
„Cu fiecare zi care trece, rămâne din ce în ce mai goală. Oamenii au început să prefere supermarketurile. Acolo găsesc de toate și le e mai comod să ia totul din același loc, decât să meargă în mai multe părți. Eu mă gândesc că, dacă pe lângă piață aveam măcar un supermarket, mai repede veneau clienții. Dar, special pentru piață, nu vin. Noi îi așteptăm în fiecare zi pe cei care încă mai preferă să vină la piață. Din ce în ce mai puțini. Pe vremuri erau într-adevăr restricții de prețuri, dar veneam cu mașina plină de marfă și o vindeam pe toată până la sfârșitul zilei. În schimb, acum, venim cu puțin și mai rămâne și pentru a doua zi”.
Deorece în ziua de azi se aduc foarte multe fructe și legume din import, am fost curioși să aflăm de la domnul Nicu cum pot face oamenii, mai ales tinerii, diferența între un produs sută la sută românesc și unul străin. „Cine se pricepe, își dă seama, chiar și după preț. Vă dau exemplu usturoiul. E 25 de lei kilogramul. Se găsește și altul, cu 10 lei, dar cei care se pricep, îl cumpără pe ăsta mai scump, românesc. Străinii nu ne dau întotdeauna ce e bun. Ei ne ajută să rămânem mai puțini”.
„Nu mai e rentabil. Muncim foarte mult, e obositor”
Elena Militaru este din județul Dâmbovița și se trezește în fiecare dimineață la ora 4 pentru a le vinde bucureștenilor „mere generoase”, căci generos se numește soiul, din propria livadă din Voinești. Face asta de peste 16 ani și cu toate că a obosit, nu renunță. Din asta trăiește.
„Vin lunea și plec duminica. Ne sacrificăm. Stau câte o săptămână aici la București. Vin cu sora mea. Facem cu rândul. Ea o săptămână, eu alta aici la tarabă. Eu doar asta fac și am făcut toată viața. Sunt singura din familie. Copiii nu vor. Nu mai e rentabil. Muncim foarte mult, e obositor. Cândva, aici pe lângă piață erau multe uzine, ateliere de croitorie. Veneau oamenii mai des la piață. Acum nu mai. Vindeam mai mult, ne descurcam mai bine”,s-a plâns femeia, în a cărei ochi se citea o grea dezamăgire, din cauza faptului că românii, în special cei de la oraș, nu mai apreciază produsele autentice.
„Le e mai ușor. Cred că le e mai comod să meargă la magazin. Tineretul din ziua de azi nu este cum eram noi pe vremuri. Tot bătrânii sunt cei care vin să facă piața. Tinerii nu prea mai mănâncă fructe și legume. Poate un măr, două. Oamenii trebuie să vină la piață, să vadă cum arată produsele românești. Merele noastre mai au defecte, nu sunt chiar perfecte cum sunt alea de ceară, iar fructele românești sunt puțin mai perisabile, se strică de pe o zi pe alta, nu ca alea străine”.
„Din cauza presiunii timpului, toare lucrurile s-au schimbat”
Doamna Ioana Bedea este din Vidra și face naveta o dată la 4 zile pentru a fi prezentă la taraba din Piața Matache.
„Nu merg în fiecare zi acasă, pentru că nu vindem toate produsele. De 20 de ani, mă trezesc în fiecare dimineață la ora 5. M-am obișnuit. Dacă nu muncim, nu avem. Asta e viața”, ne-a spus doamna Ioana, după care ne-a povestit și ea cât de greu merge treaba în ziua de azi.
„Vindem mai puțin ca înainte. Asta e. Oamenii nu mai vin din cauza timpului, pentru că lucrează de dimineața până seara. Mulți ies seara de la serviciu și dau o fugă la supermarket și iau de toate de acolo. Din cauza presiunii timpului, toare lucrurile s-au schimbat. Înainte erau mai puține marketuri, iar vânzarea era mai mare la noi. Acum s-au împărțit. Sunt magazine la fiecare colț de stradă. E o diversificare prea mare și fiecare vine cu preț mai mic. Omu se duce, pentru că banii sunt așa cum sunt”, a spus femeia.
Plata cu cardul la piață
Bucureștenii pot plăti de acum cu cardul fructele și legumele în Piața Matache și Piața Domenii. Asociaţia Administratorilor de Pieţe a pus Capitala pe harta oraşelor unde este implementat sistemul de plată cu cardul la piaţă, alături de Sibiu, Galaţi şi Iaşi. În numai cinci luni, nu mai puțin de 86 de POS-uri au fost montate în patru pieţe din România și cu toate că la început piețarii erau reticenți, acum numărul solicitărilor de montare de POS-uri s-a dublat.
„E o măsură foarte bună, spun eu. Sunt persoane mai tinere care vin și nu au bani cash la ei. Merg la bancomat și nu se mai întorc înapoi. Chiar a început să meargă. Eu zic ă o să funcționeze din ce în ce mai bine cu cardul”, ne-a spus Nicu Dragne.