Povestea ursului  Arthur, o făcătură. Gândită pentru a fi atacat președintele Iohannis

Povestea ursului  Arthur, o făcătură. Gândită pentru a fi atacat președintele Iohannis Sursa: Arhiva EVZ

Un drept la replică, primit de toată presa română, aduce lumină în povestea împușcării ursului Arthur. Și îmi dă dreptate privind suspiciunile pe care le-am semnalat în Evenimentul zilei încă de la începutul scandalului.

Prea multele neclarități în informațiile vehiculate cu privire la un prinț din Liechtenstein, medic cu reședință în Austria, care împușcase „cel mai mare urs brun din România”, m-au făcut să public, în 8 mai, editorialul  „De ce nu ni se arată o fotografie cu ursul Arthur cel adevărat”.

Semnalam o serie de neconcordanțe în relatările despre caz care veneau, în cea mai mare parte, dinspre Asociația Agent Green. Președintele acesteia a dat alarma după 40 de zile de la vânarea ursului și tot el spunea că asociația monitoriza animalul. Și, printre altele, întrebam de ce, dacă tot îl monitorizau, au aflat după 40 de zile că Arthur nu mai este și ceream să ni se arate o fotografie cu „cel mai mare urs din Europa”, nu poze cu urși luate de pe net.

Prima făcătură. Fotografia care a circulat prin presa de pe mapamond, preluată de la noi, nu-i a ursului Arthur.

Ne puteți urmări și pe Google News

Toată presa din țară publica ceea ce a comunicat ONG-ul Agent Green: Fiul lui Nikolaus von Liechtenstein, prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, a ucis ilegal cel mai mare urs din România, într-o arie naturală protejată. Derogarea oferită de Ministerul Mediului a fost acordată, în luna martie, pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, judeţul Covasna.

A doua făcătură. Că știrea a fost gândită spre a fi exploatată în alt scop decât cel al unei dezvăluiri despre o vânătoare ilegală o arată și următoarea informație.

După izbucnirea scandalului mediatic, a apărut pe net o pagină de Facebook, creată special pentru ca românii să-și exprime revolta. Doar că era un fals.

Pagina de Facebook părea că reunește toate familiile regale din Europa. Era intitulată Europe Royal Family, care nu reprezintă însă un cont oficial al vreunei case regale.

Pe 20 aprilie, pe această pagină a fost creată și o postare cu datele de identificare ale Prințului Emanuel of Liechtenstein, conte de Rietberg, unde apare fotografia prințului-medic din Austria. Această poză are următorul text scris sub ea:  ”Prince Josef-Emanuel of Liechtenstein, Count of Rietberg (born 7 May 1989 in Brussels-Uccle, Belgium). He is the second son of Prince Nikolaus of Liechtenstein, Count of Rietberg and his wife Princess Margaretha of Luxembourg (now Princess Margaretha of Liechtenstein, Countess of Rietberg)”.

Atenție de ce este important acest text și această poză de mai sus, cu prințul medic! Pentru că datele de identitate sunt false și au condus jurnaliștii către o altă persoană. Tot un prinț cu nume asemănător, dar dintr-o importantă familie princiară. Ce persoană? Cea care ar fi putut face legătura dintre vânătoarea prințului din Austria cu președintele Klaus Iohannis.

Al treilea demers spre falsificarea identității. Jurnaliștii români nu au reușit să obțină un punct de vedere de la prințul medic, rezident în Austria, a cărui identitate îi fusese servită pe Facebook. În schimb, apare o reacție a acestuia într-un ziar din străinătate, aparținând unui trust elvețian.

De data aceasta, numele prințului medic de pe pagina de Facebook este scris corect. ”Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein spune, într-o reacție acordată cotidianului Blick, că nu vrea să fie implicat în nicio discuție cu privire la partida de vânătoare la care a participat în România, unde, susține organizația Agent Green, l-a împușcat pe ursul Arthur, cel mai mare din România.

”Se știe că subiectul vânătorii este unul destul de controversat. Personal, nu vreau să fiu implicat în niciun fel în această discuție”, a spus prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria”, scria unul dintre ziarele românești în 5 mai 2021.

În aceeași zi de 5 mai, toate site-urile noastre de presă, inclusiv evz.ro, au prezentat și cine este „prințul Josef-Emanuel of Liechtenstein, Count of Rietberg”, așa cum le fusese indicat jurnaliștilor de pagina de Facebook intitulată „ Europe Royal Family”.

Biografia falsă care îl aduce în prim-plan pe președintele României

„Josef-Emmanuel este unicul fiu al lui Nikolaus von Liechtenstein, preşedintele Societăţii Europene Coudenhove-Kalergi. Tatăl vânătorului l-a decorat anul trecut pe președintele României, Klaus Iohannis, pentru rolul pe care acesta l-a avut în construcţia europeană. Președintele a primit distincţia „Premiul European Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020 direct de la Nikolaus von Liechtenstein, într-o ceremonie ce a avut loc la Palatul Cotroceni”.

Aceasta este știrea care, în 5 mai, a dat o conotație politică poveștii ursului Arthur, împușcat în luna martie de un prinț venit din Austria.  Nimeni nu a mai căutat în măruntaiele internetului ca să vadă că unicul fiu al lui Nikolaus von Liechtenstein, preşedintele Societăţii Europene Coudenhove-Kalergi, nu este nici unicul fiu (primul se numește Leopold) și nici nu seamănă cu cel din fotografia prințului-medic, pe nume tot Emanuel.

El este prințul Josef-Emanuel von Liechtenstein, altă persoană decât vânătorul Emanuel von und zu Liechtenstein

Ne-a luminat un drept la replică, primit azi la redacție de la o agenție ce reprezintă interesele lui Nikolaus von Liechtenstein și, scotocind în informațiile din arhive, am descoperit diversiunea expusă mai sus.

„Prințul Josef-Emanuel von Liechtenstein și tatăl său, prințul Nikolaus von Liechtenstein nu au participat niciodată la o vânătoare în România”

Mandatarul Casei de Liechtenstein nu vorbește în acest drept la replică despre confuzia de persoane care s-a făcut în legătură cu vânarea ursului Arthur. Afirmă însă răspicat, spre știința publicului, că persoanele pe care le reprezintă nu au fost niciodată la o vânătoare în România.

„În legatură cu controversa privind vânătoarea unui urs, au existat mai multe relatări de presă în care au fost redate informații incorecte care au culminat cu menționarea eronată a unor membri ai Casei de Liechtenstein, care nu au nicio legătură cu acest eveniment. Identificările eronate ale personajelor au cauzat, de asemenea, daune (reputaționale) pentru prințul Josef-Emanuel von Liechtenstein și tatăl său, prințul Nikolaus von Liechtenstein, președintele Societății Europene Coudenhove-Kalergi. Aceștia precizează că nu au fost prezenți în România în martie 2021 și nu au participat niciodată la vânătoarea unui urs în România sau în altă țară. Ca atare, pornind de la eroarea dumneavoastră de documentare, vă atragem atenția că prințul Josef-Emanuel von Liechtenstein și tatăl său, prințul Nikolaus von Liechtenstein, nu au nicio legatură cu evenimentul menționat anterior”.

Parchetul trebuie să descâlcească toată povestea cu ursul Arthur

Reprezentanții Casei Regale precizează, așadar, că prințul Nikolaus von Liechetenstein, cel care i-a decorat pe președinții României Klaus Iohannis și Emil Constantinescu, nu este tatăl lui Emanuel von und zu de Liechtenstein, cel care ar fi participat la partida de vânătoare din România. Pe fiul lui îl cheamă Josef-Emanuel von Liechtenstein și este născut în 1989. Deci este cu câțiva ani mai tânăr decât prințul-medic Emanuel, despre care s-a spus că l-a împușcat pe Arthur.

Parchetul a anunțat la începutul lunii mai că a deschis un dosar de cercetare cu privire la vânătoarea din Covasna. Așteptăm acum să ne lămurească cine a construit și acest scenariu cu prinți, care a făcut înconjurul planetei, știrile fiind preluate de marile agenții de presă BBC, AP, AF și publicate în importante ziare occidentale.

Procurorii pot avea în vedere că BBC a publicat inclusiv copie după avizul de vânătoare, pe care îl reproducem, deși știm că-l au la dosar pe cel original.

Și așteptăm finalul anchetei cât mai urgent. Pentru că vrem să știm cine a fost vânătorul „confundat”, de ce a rămas trofeul în țară și cine a creat pagina de Facebook falsă, unde românii au înjurat degeaba o familie princiară despre care s-a spus că are legătură cu președintele Iohannis.