O bucureşteancă salvată din ruinele blocului Scala, după sinistrul din 1977, a mers ani la rând la medicii care au operat-o ca să le mulţumească că au ajutat-o să se nască a doua oară.
Ioana Ionescu avea doar 25 de ani când a fost scoasă de soldaţi din ruinele blocului Scala, una dintre zecile de clădiri care s-au prăbuşit în Capitală. A fost printre puţinii supravieţuitori ai blocului care avea 80 de apartamente. Era mai mult moartă decât vie când a fost transportată către Spitalul Floreasca. Nu i-a putut uita pe medicii care, alături de soldaţi, au ajutat la salvarea ei. În anii care au trecut de la cutremur, pe 4 martie, a mers conştiincioasă cu o şampanie, fursecuri sau bomboane la doctorii cărora le datorează cea de-a doua ei viaţă.
Din păcate, trei dintre medicii care au ajutat-o să trăiască au murit. Singurul doctor supravie ţui tor este Monica Pop, pe atunci studentă la Medicină, care participa ca voluntar la sal varea miilor de răniţi lăsaţi de cu tremurul care a rămas în tipărit în memoria bucureştenilor.
„Îmi părea rău că mor, dar nu îmi era frică”
„Destinul meu nu a vrut să se oprească la 25 de ani”, spune convinsă Ioana, care a fost salvată de soldaţi după patru ore de stat sub un metru de dărâmături. „Locuiam la ultimul etaj al blocului Scala, alături de o mătuşă şi un văr. Am ajuns acasă cu puţin înainte de dezastru şi m-am decis să fac un duş înainte de culcare. De sub duş am auzit cum vecinii strigau «Evacuarea că este cutremur». Am apucat să iau halatul pe mine şi m-am repezit spre uşă”, îşi aminteşte femeia momentele prin care a trecut. Gresia din baie era din bucăţi mici de mozaic şi a început să „fiarbă”.
„Într-un zgomot pe care nu pot să-l redau a început pră buşirea blocului. După zgomotul produs de cutremur reţin liniştea, gemetele şi strigătele după ajutor”, mai povesteşte Ioana.
Tot timpul cât a stat sub dărâmă turi şi-a păstrat calmul, dar nu s-a gândit să ceară ajutor pentru că îşi închipuia că nu are cine să vină fiindcă tot Bucureştiul se prăbuşise. „Au început însă să se audă zgomote de maşini şi o portavoce care spunea că persoanele rămase fără adăpost sunt rugate să meargă la Sala Palatului. Am luat situaţia aşa cum era şi m-am gândit că nu am nicio şansă de scăpare. Îmi părea foarte rău că mor, dar nu îmi era frică”, mai spune femeia.
În curând, soldaţii au început să caute supravieţuitori, iar un bărbat care locuia pe acelaşi etaj cu Ioana a fost scos dintre ruine. Atunci s-a gândit să strige şi ea după ajutor.
„Un vecin scos din dărâmături m-a auzit”
„Chiar vecinul care a fost scos a auzit strigătul meu, iar soldaţii au început să sape după mine. Aveam un metru de moloz deasupra însă am avut noroc că eram prinsă cu faţa în jos aşa că praful care cădea nu mi-a ajuns chiar pe faţă să mă sufoce”, spune convinsă femeia. Conştientă, dar în stare gravă, a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Avea intestinele gros şi subţire distruse şi a fost operată imediat.
„La salvarea mea au participat domnul doctor Nicolae Staicovici, doctorul Mihai Ciuta, doamna doctor Monica Pop (pe atunci se nu mea Berbescu), care era stu dentă şi anestezistul Radu Bricu”. Ioana a fost ultima persoană operată în spital. Pentru că acesta risca să se prăbuşească (fusese şubrezit de cutremur), toţi bolnavii au fost transportaţi în alte locuri. Ioana s-a trezit într-un pat, pe holul Spitalului Militar.
Aniversare la spital
Până la Revoluţie, a mers an de an la Floreasca la medicii care au salvat-o. „Aniversam ziua de 4 martie pentru că, pentru mine, era un prilej de aniversare, mă născusem a doua oară”. Trei dintre doctori au murit însă, aşa că singura pe care Ioana o mai vizitează, pe 4 martie, este Monica Pop.
„Şi datorită dumneaei azi sunt în viaţă. Cât am stat în spital, doam na doctor venea merau şi mă întreba cum mă simt şi mă încuraja că totul o să fie bine şi aşa a fost”, spune înduioşată Ioana. După cutremur, femeia s-a mutat în Drumul Taberei, s-a căsătorit şi a născut doi băieţi despre care spune că i-au umplut viaţa de bucurii.
RITUAL DE MULŢUMIRE
Monica Pop (foto) este singurul medic dintre cei care au participat la operaţia Ioanei Ionescu la care femeia mai merge pentru a-i mulţumi. „Toţi ceilalţi au murit. În anii trecuţi, strângea toată echipa chirurgicală la Spitalul Floreasca să ne mulţumească”, îşi aminteşte Monica Pop, care în anul 1977 era studentă în anul 4 la Medicină.
„Patru studenţi au venit atunci la Floreasca ca să ajute răniţii de la cutremur. Medicul Mircea Beuran, soţia lui, Magda Beuran, doctorul Opriş şi cu mine. În faţa spitalului, venau încontinuu maşinile cu răniţi. Profesorul ne-a cerut să facem o selecţie printre ei. Această doamnă a fost adusă pe la 3-4 dimineaţa, era foarte grav ră nită, avea ruptură de intestine, în să putea fi salvată”, îşi aminteşte Monica Pop. La operaţie au participat me dici de elită: Nicolae Staicovici, prima mână, Mihai Ciuta, mâna a doua, şi anestezistul Radu Bricu.
„La un moment dat, în timpul operaţiei, armata a anunţat că se evacuează spitalul. Medicii însă mi-au dat curaj, mi-au spus că nu plecăm până nu se termină”, mai spune Monica Pop. În cei 32 de ani care au trecut de atunci, toţi aceşti doctori au murit. Niciunul nu a apucat să împlinească 60 de ani. „În chirurgie, stresul este uriaş”, mai spune cu tristeţe Monica Pop.
6 supravieţuitori la Scala
În cele 80 de apartamente ale blocului Scala locuiau sute de persoane. Dintre acestea, doar 6 au supravieţuit. Patru dintre su pravieţuitori locuiau la etajele superioare ale blocului cu 11 etaje.
„Pe 8 martie 1977 a fost scoasă ultima supravieţuitoare, o femeie pe nume Maria Stanca, care avea un picior prins sub dărâmături şi pe care i l-au amputat acolo, pe loc”, îşi mai aminteşte Ioana Ionescu. Aproa pe 1.400 de bucureşteni au murit în urma cutremurului, iar 33 de blocuri mari s-au prăbuşit.