Un tânăr de doar 19 ani din comuna Ciocănești, județul Suceava a făcut naveta zilnic, peste 40 de kilometri pe zi, pentru a merge la liceu. El a terminat studiile cu 10 pe linie și le-a oferit tuturor o lecție de viață.
Gabriel Rusu, un tânăr de 19 ani din comuna Ciocănești, județul Suceava, a ajuns șef de promoție al Liceului Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, chiar dacă a fost nevoit să facă naveta zilnic, peste 40 de kilometri pe zi, pentru a termina liceul. Acesta a obținut doar note de 10.
„Nu sunt tocilar, eu nu pot reține învățând pe de rost, ci doar logic, pe baza unor asocieri, a unor imagini și a unor rezumate. La clasă eram atent, receptiv, iar acasă lăsam undeva la 20 – 30% pentru aprofundare. Nu am avut niciodată nevoie de meditații, nici acum pentru Bacalaureat, având în vedere că cerințele examenului sunt din materia de liceu, nu văd de ce aș avea nevoie”, a declarat Gabriel Rusu pentru Monitorul de Suceava.
Nu a renunțat la visul lui
Tânărul a mai povestit că au fost multe momente dificile, dar că nu s-a lăsat doborât. „Erau cam 40 de minute dus, 40 de minute întors. Plecam la 7.20 dimineața și ajungeam aproape de 15.00. Mai rău a fost în clasele a IX-a și a X-a, când am prins niște autobuze mici, microbuze aglomerate și mie îmi era rău de mașină. Microbuze de 20 de locuri în care eram 40 de persoane. Exceptând partea asta, e obositor, dar și frumos, mai ai ocazia să socializezi și devine rutină la un moment dat”, a mai spus absolventul.
Tatăl și fratele mai mare sunt preoți, dar Gabriel vrea să meargă la Universitatea de Medicină din Iași, pentru care se pregătește de examenul de admitere la fizică și biologie, de la finele lunii iulie.
Aproape 200 de mii de elevi din România fac naveta pentru a merge la școală în fiecare an.
„În anumite județe precum București, Ilfov și Arad, inaccesibilitatea la transport este deosebit de scăzută în concordanță cu un nivel general de dezvoltare și venituri mai ridicate comparativ cu alte regiuni. În schimb, situația este cumplită în județele Vaslui, Botoșani, Bacău, Iași și Vrancea, care au cel mai ridicat nivel de inaccesibilitate la transport la nivel național”, se arată într-un raport.