Fiecare familie, din toată lumea, indiferent de cultură sau religie, are bijuterii din metale rare împodobite cu pietre preţioase sau semipreţioase. Cât valorează ele, de fapt, doar experţii ştiu. La noi sunt puţini specialişti şi evaluările lor sunt valabile doar în graniţele ţării
Nu are sânge albastru, nu a fost copil de bani gata, n-a câştigat la loto şi, cu toate astea, toată viaţa sa a trăit printre giuvaericale şi nestemate. Ştie tot atât despre aur, argint, platină cât şi despre diamante, safire, rubine, perle, smaralde şi alte pietre valoroase. Prin mâna sa trec zilnic adevărate comori. O simplă privire îi e suficientă pentru a estima preţul corect al podoabei respective.
La urma urmei, giuvaericalele au fost, de când prima femeie şi-a pus la gât un colier de scoici şi primul bărbat preistoric s-a înfăloşat cu colţii fiarei răpuse la vânătoare, nişte însemne ale distincţiei, care le fixau amândurora rangul în societate. Unii le-ar spune accesorii sau bibiluri, dar de fapt sunt opere de artă. Nu există om pe lumea asta să nu fi purtat o bijuterie, fie ea o banală verighetă, o brăţară, un lănţişor sau o pereche de cercei. Puţini ştiu, însă, ce muncă migăloasă stă în piesa respectivă. Uneori, manopera depăşeşte valoarea metalului sau a pietrelor ce îmbogăţesc obiectul finit. Cristian Andrei Stoica are 33 de ani şi, de când se ştie pe lume, e bijutier. La fel ca taică-său. O afacere de familie.
A vrut să se facă popă. Dar aurul i-a plăcut mai mult
Pe Cristi Stoica îl găseşti într- o prăvălie mititică, Expert Diamant, de pe strada Biserica Amzei, nr.24, de lângă Calea Victoriei. Când nu bibileşte, cu lupa, la te miri ce accesoriu care va împodobi pe cine ştie cine, pentru preţul corect, e doar vânzător. În urechea stângă şi-a băgat două dimante mici, cât un ac. Deşi e mititel, chelia lucioasă îl face destul de fioros. Nu arată deloc precum giuvaergii din filme.
FOTO: Nestematele sunt ochiul dracului
De ce s-ar face un puşti bijutier? E o meserie minuţioasă, ca a unui ceasornicar. De unde i s-a tras? Cristi râde: „E din familie. Ai mei sunt bijutieri. M-au luat la atelier de mic... De fapt, io aş fi vrut să mă fac popă, că mă îndoctrinase bunica!”. Spune că strălucirea aurului a fost mai tentantă. Îl umflă râsul: „Da, să ştii, se pupă şi cu preoţia, că şi ei strălucesc!”.
Colierul de aur alb cu safire şi diamante
Se fac bani din meseria asta? Cât de mare e diferenţa, ca profesie, între un meseriaş de cartier şi unul care lucrează pentru vedete? Tânărul bijutier se relaxează: „Se fac! Ce să zic… Unii mai mult, alţii mai puţin. Nu contează în ce zonă lucrezi. Iar vânzări online faci de oriunde!”. Povesteşte că ştie vedete care cumpără accesorii scumpe de la bijutieri din periferie: „Lucrează la capătul lumii şi au vânzări foarte mari”. Un bijutier modest câştigă pornind de la 800- 1.000 de euro. „Poate lucra de oriunde, şi de acasă, dacă are cu ce. Ştiu ce spun, că am angajaţi, iar atelierul e mai încolo puţin, tot pe strada asta”.
Are în mână un superb colier din aur alb cu safire şi diamante mici. Se uită cu dragoste la el: „P-ăsta l-a făcut tata. Costă 5.500 de euro, da’ dacă vine unu’ cu banu ‘ jos, i-l dau pe loc cu 5.000!”.
Inelul moştenit de la bunica făcea 15.000 de euro
Există, la noi în ţară, oameni care pot expertiza şi evalua o piatră preţioasă sau semipreţioasă, aşa-numiţii gemologi? Dacă da, unde poate cineva care a moştenit un inel de la bunica, spre exemplu, să se ducă să îl valorifice? Nu cumva e mai recomandabilă străinătatea, Belgia sau Olanda, ţări cu tradiţie? Cristian Stoica dă din umeri: „Avem destui experţi, da’ nu recunoscuţi afară... ANPC-ul are o direcţie de expertizare a bijuteriilor cu pietre naturale. Mai poţi să te duci şi la diferite firme sau ateliere. Toţi îţi dau o hârtie la mână, da nu-i valabilă decât la noi!”. Povesteşte că a avut mulţi clienţi care au moştenit ceva valoros şi de fapt era sticlă goală: „Da’ s-a întâmplat şi invers! A venit o femeie, prin 2005-2006, săşi repare un obiect şi am văzut că avea un inel, pus pe un lanţ la gât. Era să leşin. Avea pe el un diamant de patru karate jumate. S-a vândut cu 15.000 de euro. Fata aia habar n-avea ce avea la gât!”. Recunoaşte că pieţele olandeze şi belgiene sunt net superioare celei de la noi: „Au o tradiţie de sute de ani! De altfel, bursa de pietre preţioase e la Anvers. Da’ nu trebuie să mergi neapărat acolo, decât dacă ce ai e deja confirmat în România”.
„În România nu avem specialişti în tăiere de pietre preţioase”
Pe diploma sa, luată la post-liceeala Ucecom, din Regie, scrie: „giuvaergiu”. Se umflă de râs când îşi aduce aminte. Ştia mai multă meserie ca profesorii săi: „Când am dat examenul, mi-au zis: «Spune şi tu ceva că tot zece iei!». Era şi normal, că io învăţasem de copil... Că m-am născut în aur, platină şi argint!”.
Care a fost cea mai valoroasă piesă care i-a trecut prin mână? Bijuterie sau piatră. Dar cea mai scumpă lucrată chiar de el? Explică, ferm, că o bijuterie, ca să fie valoroasă, trebuie să aibă şi o piatră: „Frumuseţea i-o dă manopera, da’ ca să fie valoroasă tot piatra contează!”. Cât despre cea mai scumpă, aia a fost un diamant evaluat la 330.000 de euro. „A fost la mine, în atelier. Am avut norocu’ să mă uit la el... Posesorul ştia că e scump, da’ nu ştia cât face. Era o tăietură «rotund-briliant»”, oftează bijutierul. În ceea ce priveşte cea mai scumpă piesă din palmaresul său, aceea este un inel de damă cu mai multe diamante, de 6.000 de euro. Iar oftează: „În România nu avem specialişti în tăiere de pietre preţioase”.
Diamant sau briliant. Care e diferenţa?
Precis a avut şi cereri de bijuterii mai ciudate. Cât de ciudate? Se scarpină pe calviţia prematură. „Fii atent! Un tip care vroia să se însoare a comandat un inel de logodnă şi două verighete. Nimic anormal, numa’ că a vrut şi cinci bile de platină, de trei milimetri, pe care să şi le bage în penis... I le-am făcut, da’ nu le-am montat io”, hohoteşte giuvaergiul. Diamant sau briliant... Care e diferenţa? Că multă lume habar n-are. Cristi devine foarte serios: „Briliant poa’ să fie orice fel de piatră! Da’ asta înseamnă că piatra trebuie să aibă 57 de faţete! Nici una în plus sau minus! La noi, lumea confundă briliantul cu numele lui Mutu!”. Şi continuă cu explicaţii pe înţelesul tuturor: „Ca să fim corecţi, mai întâi spui piatra: diamant, safir, tanzanit, alexandrit sau smarald, după care spui tăietura. Care poate fi Briliant, sau Emerald – dreptunghi cu colţuri tăiate, Princess cut – tăietură pătrată şi Marquise – în formă de barcă”.
Nestemate şi VIP-uri
Există pietre preţioase şi pietre semi-preţioase. Care-s unele şi care-s altele? Bijutierul îţi îmbogăţeşte cultura generală, cu umor: „Depinde şi depinde! Toate, la un loc, sunt pietre naturale! Dar dacă e să ne referim strict la literatură, cele preţioase sunt: diamantele, safirele, smaraldele, tanzanitele şi rubinele. Iar cele semipreţioase sunt restul, în afară de borduri! La o enumerare sumară sunt: onix, malahit, jad, agate, turcoaze, ametiste, citrine, granate, topaze, cuarţuri şi altele, multe...”.E de presupus că a avut clienţi printre VIP-uri. Cine au fost, ce au cumpărat şi cât au costat piesele? Cristi Stoica parcă intră într-o cochilie, ca un pandantiv: „Nu-ş ce să zic... Dintre ăştia mai mediatizaţi am avut-o pe cântăreaţa Giulia, care a comandat cercei pentru fiică- sa şi verighete. A fost şi Maria Băsescu, nevasta fostului preşedinte... M-au năpădit atunci paparazzi! Comandase femeia nişte piese, nu mai ţin minte exact ce, şi tăbărâseră pe ea!”. Spune că mai are clienţi printre fotbalişti, artişti şi politicieni. Nu dă nume: „Toată lumea vrea bijuterii, dacă are bani”.
Dacă faci amanet renunţi la suflet
Care e trend-ul acum? Ce se caută? Bijutierul spune că cele mai vândute sunt bijuteriile cât mai minimaliste. Dar care este, din perspectiva sa, cea mai valoroasă bijuterie sau piatră preţioasă din România şi cam cât ar costa ea? E modest: „Mă depăşeşte… Bijuteriile Coroanei Regale nu fac mult… Mie nici nu-mi plac. Ştiu în schimb colecţii impresionante, dar care sunt greu de evaluat. Şi la bucată, şi întregi!”. Nu dă nume, nu pronunţă adrese, nu mai spune nimic: „În branşa asta e bine să fii discret”. Segmentul de amanet e asociat, în ultimii ani, şi cu cel al bijuteriilor. Se câştigă bani frumoşi din asta. Nu e tentant? Dă din mână a lehamite: „Nu, nu mă atrage. Se câştigă bine, da’ renunţi la creativitate. Uite, aici mă împrietenesc cu clienţii. La amanet n-ai putea, că ai pierde. E ceva unde sufletul nu mai contează...”.
O spargere de 60.000 de euro, ca-n filme
Criza a cam trecut. Cum a fost? Îşi vindeau oamenii bijuteriile sau cumpărau aur ca un fel de tezaur? A scăzut atunci preţul destul de mult. Acum şi-a mai revenit. Asta înseamnă că, cine a investit în aur acum şapte ani, azi e mai câştigat. Dar cu cât? „Explozia mare de case de amanet a fost în 2009. La mine, criza a început cu o spargere. Mi-au furat aur de 60.000 de euro! Deşi eram asigurat, n-am primit nimic, că au găsit o chichiţă, că seiful era nu-ştiu-cum... Şi pentru asta am mai luat şi o amendă de 2.000 de lei!”, se plânge bijutierul. Povesteşte că, după un timp, s-a trezit cu unii în prăvălie care încercau să-i vândă piese furate de la el. A chemat poliţia: „Am aflat că erau nişte revoluţionari care luaseră pietrele şpagă de la un ţigan, care vroia certificate de revoluţionar. Nu ştiu cum s-a terminat... N-am recuperat mai nimic”. Nu mai vrea să dea detalii.
FOTO: Un pumn de aur
Cât depre criză, spune că cei care au pierdut cel mai mult au fost importatorii de aur: „Atelierele mici şi mijlocii au ieşit bine. Lumea se însoară, iubeşte şi face copii şi pe criză!”.
Pasărea din lapislazuli cu cioc şi gheare de aur
Bijuteriile vechi, de calitate, sunt mai scumpe ca cele noi, de aceeaşi calitate, sau invers? Tânărul giuvaergiu e sincer: „În principal, nu. Sunt două pieţe separate. Eu, personal, nu apreciez prea mult vechiturile. Bine, dacă e o piesă Fabergé se schimbă treaba! Pe timpuri, din punct de vedere al manoperei, se făceau bijuterii mai complexe, cu scule rudimentare...”. Cade în melancolie: „În 2006 am cumpărat de la o bătrânică o broşă sub formă de pasăre, făcută din lapislazuli, cu aripi şi cioc din aur. Când am luat- o, tremuram de emoţie!”. Ar fi vrut să o păstreze în familie, dar după spargerea care a fost mai să-l falimenteze, a trebuit să o înstrăineze.