Povestea româncei vizitată de Michael Jackson înainte de a concerta în București. Ion Iliescu l-a însoțit până la intrarea în azil

Sursa foto: Michael Jackson / Facebook

Michael Jackson a fost supranumit „regele muzicii pop”. A debutat în 1964 alături de frații săi, în formația The Jackson 5, ca solist principal. În 1971 a început o carieră solo, dar a rămas și membru în formație. A impresionat o lume întreagă cu melodiile și dansurile sale, fiind unul dintre cei mai iubiți artiști internaționali. Cel mai bine vândut album din toate timpurile este „Thriller”, lansat în 1982.

Michael Jackson a concertat în București

În anul 1992, celebru artist a trecut România pe lista sa de concerte. Michael Jackson a venit în Capitală în cadrul turneului „Dangerous World Tour”. Stadionul 23 August a fost plin de fanii artistului, în total fiind aproximativ 70.000 de spectatori. Omul care dansa MoonWalk și zbura pe scenă a făcut senzație în România, iar fetele din primele rânduri au leșinat pe capete.

Concertul marelui artist a avut loc pe 1 octombrie 1992, între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale. Ion Iliescu și Emil Constantinescu au profitat de această ocazie pentru a-și consolida imaginea electorală. Au făcut tot posibilul să se afle în preajma megastarului și să îi îndeplinească acestuia toate doleanțele.

Concertul lui Michael Jackson din București a fost unul grandios, mai ales că vorbim despre anii '90. Efectele impresionante, scena complexă, decorurile și costumele schimbate frecvent în timp concertului, au fascinat românii. Atmosfera de la spectacol l-a copleșit și pe artist, astfel că, patru ani mai târziu, el revine în România în turneul „History”.

Cine este românca vizitată de megastar

În 1992, atunci când a venit pentru prima dată în București, regele muzicii pop a ținut să o facă o vizită la un azil de bătrâni. Înainte de concert, artistul a vrut să o vadă și să stea puțin de vorbă cu prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino. Aceasta a fost prima nepoată a nababului Gheorghe Grigore Cantacuzino, cel mai bogat român de dinainte de 1900.

Românca vizitată de Michael Jackson s-a născut în 1893, la București. Mama ei a fost Irina Cantacuzino, fiica nababului. Copilăria sa a fost una specială. Pe când avea doar trei ani, prințesa Ecaterina a fost răpită de tatăl său, Rodolf Radu Kretzulescu. Acesta a ascuns-o într-un orfelinat din Anglia sub o identitate falsă. Familia sa a reușit să o găsească 12 ani mai târziu, când împlinise vârsta de 15 ani. A fost adusă în România și a locuit în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei. Din păcate, mama sa a murit înainte ca fata să fie descoperită de o rudă în Franța.

În 1952, prințesa Ecaterina a fugit din România cu un vas petrolier. A scăpat de regimul comunist traversând Dunărea în Iugoslavia de atunci. Mai bine de 40 de ani a trăit în SUA și s-a întors în țară în 1989. Cu un an înainte să moară, a primit vizita regelui muzicii pop.

Michael Jackson și prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino. Sursa foto: Max Caradja Johnson / Facebook

Ion Iliescu l-a însoțit pe Michael Jackson, dar nu a intrat la prințesa Ecaterina

În 1992, cu un an înainte ca prințesa Ecaterina să moară, Michael Jackson a concertat în România. Înainte de a urca pe scenă, starul a ținut neapărat să o viziteze pe prințesă la azil. Ecaterina era cunoscută în SUA pentru actele sale de filantropie. Artistul a auzit multe povești despre modul în care ea s-a purtat cu americanii în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1943, după bombardamentele aliaților asupra rafinăriilor de la Petroșani, ea a ascuns mai mulți americani în beciul conacului său de la Nedelea-Prahova. După acest episod, ea a primit porecla „Îngerul de la Ploiești”.

În această vizită, megastarul a fost însoțit de Ion Iliescu. Deși artistul a petrecut câteva zeci de minute în compania prințesei Ecaterina, fostul președinte l-a așteptat în fața clădirii. Cel mai probabil, nu a participat la vizită din cauza trecutului tumultuos. După faimoasele naționalizări, familia Cantacuzino a rămas fără proprietăți.

La mai puțin de un an după vizita lui Michael Jackson, pe 26 mai 1993, prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino a murit. După un secol de viață trăită intens, a fost înmormântată alături de bunica, mama şi cele două fiice pierdute, potrivit B365.ro.