Povestea "Prinţesei din România" care a murit în Anglia din vina medicilor
- Adam Popescu
- 16 octombrie 2008, 03:00
O anchetă care a durat şase ani a stabilit că românca Mădălina Benson (fostă Dorin) a murit pe fondul unui şir de erori medicale într-un spital din Northamptonshire, Marea Britanie.
Mădălina, fostă finalistă a concursului „Miss România 1993”, era căsătorită din 1998 cu omul de afaceri britanic Andrew Benson şi fondatoarea comunităţii online a românilor din Marea Britanie „romani.co.uk”.
Soţul româncei povesteşte că în noiembrie 2002 Mădalina s-a îmbolnăvit de-o răceală aparent banală. Văzând că nu-şi revine, Andrew a internat-o la spitalul Kettering din Northamptonshire. Deşi personalul medical de acolo l-a asigurat că nu e nimic grav, Andrew era neliniştit şi simţea că soţiei lui nu i se acorda atenţia cuvenită.
„Eram disperat în acea noapte, dar când am sunat la spital doctorii mi-au spus că starea ei e stabilă şi se simte bine. Când am ajuns la ea avea edem pulmonar şi era deja prea târziu”, povesteşte în exclusivitate pentru ediţia online a Evenimentului Zilei Andrew Benson, soţul Mădălinei.
Un medic legist a descoperit că tratamentul care ar fi salvat-o pe româncă i-a fost acordat cu 18 ore mai tarziu decat era necesar iar doctorii şi asistentele nu au ştiut să acţioneze. „Moartea doamnei Benson a fost cauzată de incapacitatea medicilor de a acţiona. A fost vorba despre o eroare medical”, susţine medicul legist Tom Osbourne.
Află cât l-a costat pe soţul Mădălinei aflarea adevărului şi ce spune sora româncei despre tragedia prin care a trecut.