Povestea prinţesei austriece din satul Neudorf

Povestea prinţesei austriece din satul Neudorf

Biserica romano-catolică din satul Neudorf, judeţul Arad, adăposteşte osemintele uneia dintre descendentele familiei imperiale austriece: arhiducesa Maria Ana Ferdinanda de Habsburg, fiica împăratului Leopold al II-lea.

Timp de peste un secol, localnicii au avut un obicei ciudat: obişnuiau să deschidă sicriul cel puţin o dată pe an, de hramul bisericii, să vadă osemintele.

De asemenea, pompierii deschideau şi ei sicriul, la sărbătoarea patronului lor spiritual, Sfântul Florian. În urmă cu trei ani, Episcopia Romano-Catolică a decis să interzică deschiderea sicriului, susţinând că rămăşiţele prinţesei au început să se deterioreze şi că, oricum, nu e normal ca sicriul să tot fie deschis.

Patimile de la Neudorf

Ne puteți urmări și pe Google News

Povestea arhiducesei Maria Ana o mai ştiu doar bătrânii de origine germană ai satului. Majoritatea locuitorilor din Neudorf nici nu au idee cine se odihneşte în biserica romano-catolică din sat.

Prinţesa Maria Ana Ferdinanda ajuns la Neudorf cel mai probabil din motive sentimentale. Voia să scape de un soţ impus de familia regală. „A ajuns la Neudorf bolnavă de TBC. Pe vremea aceea nu era penicilină, dar la noi putea respira un aer curat. Zona era înconjurată de păduri de brad. Prinţesa s-a stabilit la castelul unui conte şi până la urmă a murit aici“, povesteş te Ana Krastl, o femeie de 77 de ani, născută şi crescută la Neudorf, care a auzit de la bunicii ei povestea prinţesei austriece.

La Neudorf, prinţesa a locuit la castelul grofului Zelinski cu care, se pare, a avut o poveste de dragoste. Şi-a găsit sfârşitul în anul 1809. Avea 39 de ani.

Trupul prinţesei nu a mai ajuns la Viena. A rămas în cavoul grofului, în subsolul bisericii romano-catolice. Prima piatră funerară în amintirea prinţesei rebele a apărut însă abia după treizeci de ani, în anul 1841, la ordinul împăratului Ferdinand I.

Maria Ana Ferdinanda nu a avut linişte nici după moarte. „Pe 2 iulie, când se sărbătoreşte hramul bisericii, Întâmpinarea Maicii Domnului de către Sfânta Elisabeta, cei din comitetul bisericii intrau în criptă, deschideau capacul şi vedeau osemintele prinţesei.

După procesiune, o puneau la loc şi o închideau. Prinţesa trebuia văzută. Putea să o vadă oricine înainte. Veneau şi turişti din Germania“, mai spune Ana Krastl.

Un alt obicei local aparţinea pompierilor, care se întâlneau în fiecare an pe data de 2 mai, de sărbătoarea patronului lor spiritual Sfântul Florian, la sicriul deshis al prinţesei. În anul 2005, Episcopia Romano-Catolică a decis să închidă sicriul.

„Din cauza faptului ca sicriul era deschis destul de des, cadavrul avea de suferit. Am luat atunci decizia de a nu mai permite nimănui să se uite la ceea ce a mai rămas din corpul neînsufletit al arhiducesei. Am decis să-l închidem pentru că nu este normal să fie deschisă şi închisă tot timpul“, spune vicarul Bocskei Laszlo.

Profanată de soldaţii sovietici Mormântul prinţesei a fost profanat de soldaţii sovietici care şi-au stabilit cartierul general aici, în 1945. „Eliberatorii“ şi-au însuşit toate obiectele de valoare cu care a fost înmormântată prinţesa.

„A fost înmormântată în haine de mătase de culoare neagră. Se spune că avea şi lănţişore, şi inele de aur, dar au fost furate de ruşi“, mai spune Ana Krastl. Ca să-i fure încălţările făcute din aur, soldaţii Armatei Roşii au tăiat picioarele prinţesei, spun localnicii. EPILOG Satul nemţesc fără nemţi Primele date despre Neudorf datează din anul 1771. Cei mai mulţi locuitori de etnie germană au fost deportaţi în Rusia, în 1945, după intrarea armatei sovietice. „Au luat băieţii de la 17 până la 35 de ani şi fetele între 18 şi 30 de ani. I-au dus la mina de la Dombas. Au scăpat de deportare doar cei care au fugit în satele româneşti din jur“, povestesc localnicii. În satul Neudorf, aflat în apropiere de localitatea Lipova, au mai rămas foarte puţini nemţi. Conform scriptelor bisericii, mai sunt doar 64 de familii de romano-catolici.