Învierea Domnului, denumită şi sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îmbrăcând haina adevărului şi a bucuriei, este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii.
Vă prezentă în această zi sfântă povestea impresionantă a lui Demostene Andronescu, ultimului poet în viaţă al închisorilor comuniste. A fost închis 12 ani la Jilava, Gherla şi Aiud, acolo unde colegi de suferinţă i-au fost poeţii Radu Gyr şi Nichifor Crainic, prinţul Ghica sau profesorul George Manu, scrie Digi24.
Demostene Andronescu are acum 90 de ani și pe vremea comunismului a fost a fost torturat şi izolat, dar niciodată nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu. Poetul îşi transpune cu uşurinţă versurile în alfabetul Morse. Aşa făcea şi în urmă cu peste 50 de ani, în închisorile comuniste, acolo unde a fost aruncat de către autorităţi fără să aibă vreo vină.
Demostene Andronescu, istoric, poet, fost deţinut politic: „Nu aveam voie să vorbim absolut cu nimeni. S-a învăţat alfabetul Morse, însă era foarte greu de realizat”.
Demostene Andronescu a fost închis timp de 12 ani la Jilava, Gherla şi Aiud. Era student când a ajuns după gratii: „Eu cred că dacă ar fi să o iau de la început, pentru mine închisoarea a fost benefică. 33:23 În închisoare mi-am dat seama că l-am redescoperit pe Dumnezeu”.
Citește continuarea pe Digi 24