Mai are puțin și iese la pensie. Dar a îmbrăcat mai bine de două generații de oameni. Un meseriaș ca nimeni altul
Marian Balaș are 65 de ani și, de la 17 ani e croitor. A făcut Școala Profesională UCECOM, de pe strada Economu Cezărescu, vizavi de celebra cârciumă boemă Shorley, din Regie. E pus pe poante, dis-de-dimineață: „Ai văzut vreodată un milițian și un popă să bea împreună? Aș... Trebuie să fie și al treilea, să plătească!”. Și râde singur la bancul lui.
Zice că a vrut să se facă croitor de mic copil: „Asta a fost intenția... M-am luat după Ivan, vărul meu mai mare, care era croitor și o ducea bine”. Spune că pe timpul lui Ceaușescu o ducea bine și făcea bani frumoși: „ O sută de costume făceam, într-o lună de zile, cu o echipă de opt oameni, într-o croitorie de pe strada Ion Câmpineanu, vizavi de Intercontinental.
Luam și 2500 de lei pe lună. Da’ trăiam mai mult din ciubuc, că eram șef. Croitorii simplii, în schimb, câștigau și 4.500 de lei! «Mânecarii», în special... Asta-i treaba cea mai grea din meserie, că e mai simplu să faci pantaloni sau să-i scurtezi”.
SRI și Second Hand
Dacă acum 30 de ani volumul comenzilor era în proporție de 90% „de pe stradă”, acum e invers. Majoritatea hainelor pe care le croiește sunt contractate de firme sau instituții de stat. Nea Marian coase de zor la vestoane și pantaloni militărești. Adică la uniforme pentru Jandarmerie, Poliție, SRI sau SPP. Și face un semn cu degetul pe buze: „Șșșșșhhhhh...”.
Maximum 10% din comenzi le mai ia de la clienții obișnuiți. E ușor mâhnit: „Oamenii își iau haine de la «Second Hand» și vin la mine să le repar sau să le modific. Să le adaptez...”.
Țoale de la mall aduse la nea Marian
Un costum la comandă, cu stofa ta, te costă, în prăvălia lui nea Marian Balaș în jur de 500-600 de lei. „Prețurile diferă dacă le iei de-a gata din mall-uri și magazine. Depinde și de firmă... Poți să sari de douăj’ de milioane de lei vechi. Da’ poa’ să fie și mai ieftin. Însă nu e personalizat, pe măsurile tale! Și, uite-așa, vin cu costume noi la mine, să le strâmtez cracii jos, că așa se poartă acu’ și să le fac sacoul cambrat pe talie”.
„Cooperativa Muncă și Artă” încă trăiește
În prăvălia sa de pe Calea Moșilor nr. 241, lucrează, pe lângă nea Marian Balaș, încă cinci inși. De fapt, ei țin de o „fosilă” comunistă căreia îi zice „Cooperativa Muncă și Artă”. Cum altfel? Entitatea aceasta mai are „puncte de lucru” pe Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, Colentina și Pantelimon.
Nenea Marian oftează: „Nu se mai fac acu’ costume pe pânză cu «Rosar» și «Canapas», ca pe vremuri, pentru «pieptul»de haină. Acum se execută «termo-culizant», cu un material care se lipește când îl dai la «presă» sau cu fierul de călcat. Se lipește de stofă. E mai ușor, dar nu așa frumos...”.
Acul, foarfeca și mașina de cusut
Marian Bălașa robotește de zor cu uneltele sale de lucru. Nu-s multe: «centimetrul» de croitorie atârnat după gât, precum stetoscopul la medici, ace, degetar, foarfecă și, evident mașina de cusut. „Eu folosesc o mașină Luznic, poloneză, electrică. Că, azi, nu se mai practică mașini «la picior», adică «la pedală», cum erau alea, celebrele Singer, de făceai febră musculară la picioare de la ele”.
VIP-uri de croitor bătrân
Moșul de pe Calea Moșilor nu scapă ocazia să se laude cu mușteriii săi celebrii: „I-am făcut costume domnului profesor Vladimir Beliș, fostul șef de la IML și taioare soției sale. I-am făcut și lu’ Vadim Tudor costume de toate culorile.
Și lu’ Gheorghe Dinică, Dumnezeu să-l ierte, i-am făcut un costum, când lucram în Câmpineanu. S-a îmbrăcat cu el și a plecat cu el pe stradă cu bonul de comandă cusut pe spatele sacoului”. Bătrînul croitor se sparge de râs: „S-a întors, mai târziu și mi-a zis: «Ce mi-ai făcut, bre, m-ai trimis însemnat pe spinare?»”.
Nea Marian a făcut, o vreme, costume și pentru Naționala de rugby, dar spune că n-au mai apelat la el că acum și le cumpără din mall-uri.
Fără urmași în meserie
Într-o zi poate să aibă și doi-trei clienți. Alteori, doar unul. În general oameni mai în vârstă, care vin la el pentru mici reparații. Suspină: „Acu’ fac în jur de 20-25 de costume pe lună, dar aproape toate sunt comenzi de la firme sau instituții ale statului”.
Are doi băieți și niciunul nu i-a călcat pe urme. Unul e translator la un lanț hotelier din Norvegia și celălalt e bugetar la primăria din Mihăilești, unde s-a aciuat, că a fost fotbalist de Divizia A la Poli Timișoara, echipa italianului ăla, Zabon, și mai joacă și acum, 38 de ani, dar în Divizia C, evident în echipa comunei de lângă București.
O stofă ca o piele de fată mare
În timp ce gargarisește nonstop s-a pricopsit cu un client, pensionar, care a venit cu stofa de acasă, să-i facă o pereche de pantaloni. Cînd îi spune că o să-l coste 150 de lei, omul se scarpină în cap, dar achită un avans de 50 de lei. Și pleacă boscorodind: „Da’ dacă voiam pantaloni scurți cât îmi luai?”.
După ce pleacă clientul, mângâie stofa ca pe o piele de fată mare: „Asta-i stofă veche. Nu se mai face așa ceva...”. Iese din prăvălie și-i strigă: „În două-trei zile te chem la probă. În a patra e gata!”. Se vede că se cunosc de multă vreme.
Mai face el și paltoane și pardesiuri. Zîmbește strâmb: „Da, pentru tineret de peste 60 de ani”.
„Nu fac rochii că ar trebui să pipăi femeile!”
Intră în termeni tehnici, de specialitete: „La un costum se face «Proba întăi», apoi «Proba a doua» și p-ormă e «la gata»! Durează trei săptămâni. Mai vin ginerici și ăștia mai grași, mai în vîrstă, sau mai deformați, care nu găsesc în magazine haine pe măsură...”.
Haine de damă nu prea se croiesc în prăvălia lui nea Marian Bălașa. Doar taioruri și fuste. Îl umflă râsul, din nou: „Rochiile le fac croitoresele că altfel ar trebui să le iau măsurile și să le pipăi... Am eu 65 de ani, da’ încă sunt viril!”. Și înfige acul într-un crac de nădrag.
Destin de Calea Moșilor
Pe 29 iulie, va împlini 65 de ani și va atinge vârsta de pensionare. Vrea acasă, la pensie. Dă din umeri: „O să fie la mila directorului dacă mă mai angajează...”.
Spune că noua generație nu e interesată de meseria sa: „N-am mai avut niciun ucenic de la Revoluție încoace. Tineretul vrea să se îmbrace bine, dar nu vrea să știe cum se face haina de pe ei”, conchide moșul de pe Calea Moșilor.