Articolul de ieri, din EVZ, despre studenta de la Iaşi care a reuşit să răzbată deşi picioarele ei se termină la genunchi, a emoţionat zeci de mii de cititori. Mulţi s-au oferit să-i sară în ajutor, să o sprijine financiar, deşi Mirela Scorţa a spus că nu aşteaptă mila nimănui.
Cea mai mare problemă a ei reprezintă călătoriile cu tramvaiul sau autobuzul. Pentru fiecare deplasare, Mirela calculează cel puţin încă o jumătate de oră în plus faţă de cât i-ar lua unei persoane normale să parcurgă aceeaşi distanţă. De exemplu, în fiecare zi de luni merge la kinetoterapie, pentru a combate scolioza.
Mirela pleacă din căminul studenţesc în care locuieşte cu cel puţin o oră înainte. "Merg mai încet pentru că obosesc foarte repede. Dacă văd tramvaiul că se apropie de staţie nici măcar nu mă chinui să-l prind. Îl aştept pe următorul", povesteşte Mirela. De alergat nici nu poate fi vorba. Prima scară a tramvaiului îi este mai sus de "şold". Se apucă cu forţă de bara de metal şi mai mult din forţa bratelor se cocoţă în tramvai.
Tocmai a ajuns la cabinetul privat de kinetoterapie. În salon, urcă pe un pat care este alăturat de altele pe care mai sunt şi alte tinere. Se întinde. Are doar 118 centimetri lungime, iar patul pare imens pentru ea. "Aici nu simt că sunt diferită. Mă simt la fel ca toate celelalte paciente", spune Mirela, în timp ce o asistentă începe să-i facă masajul. Citește AICI povestea ei