Povestea lui Moș Nicolae, cel care aduce daruri copiilor cuminți în ghetuțe

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie să aibă ghetuțele sau cizmulițele lustruite, deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri celor cuminți. Copiii neascultători primesc în schimb o nuielușă, menită să îi atenționeze și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau nu.

Moş Nicolae sau Sân’ Nicoară a rămas în istorie drept ocrotitorul copiilor, sărbătorit an de an, pe 6 decembrie, în toată lumea. Micuții, încă se întreabă cine este de fapt acest Moș Nicolae care le aduce darui din tolba sa. În timpul vieţii sale acesta a fost episcop al Cetăţii Mira din regiunea Lichia, Asia Mică.

Cine este moșul cel darnic?

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae, este a celor trei surori, fetele unui nobil sărac, care nu se puteau mărita. Se spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, care ajunsese deja prelat, a lăsat noaptea la uşa casei nobilului un săculeţ cu aur şi povestea s-a repetat şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de-a doua fată. Când a venit vremea măritişului pentru cea de-a treia, nobilul a stat de pază ca să afle cine este binefăcătorul fetelor. Se spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului cu aur prin hornul casei drept într-o şosetă agăţată la uscat pe şemineu. Tatăl fetelor l-a văzut pe Nicolae şi nu a putut ţine secretul, iar de atunci oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae.

Cunoscut pentru darurile anonime pe care le făcea celor săraci, în Evul Mediu şi măicuţele sau călugării aşezau la uşă pe furiş daruri pentru săraci, în noaptea de Sfântul Nicolae. Cei trei săculeţi de aur dăruiţi fetelor au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub formă a trei bile de aur şi a apărut şi obiceiul agăţării şosetelor de şemineu pentru a fi umplute cu daruri.

O altă legendă spune că după călătoria pe care a făcut-o în Ţară Sfântă pe urmele lui Iisus, Nicolae s-a întors în acasă, în Lichia, pe mare. În timpul călătoriei, o furtună teribilă a scufundat corabia şi o mulţime de marinari s-au înecat. Dintre toţi a scăpat doar Nicolae. S-a rugat lui Dumnezeu, ruga lui a fost ascultată şi toţi cei înecaţi au înviat şi de atunci Sfântul Nicolae a devenit patronul marinarilor şi al călătorilor pe ape. În Olanda se păstrează cu sfințenie o tradiție veche de sute ani: toţi marinarii vin pe uscat la slujba din noaptea de 5 spre 6 decembrie.

Toți ar trebui să-i urmăm în credință

„Moș Nicolae este un mare ocrotior al copiilor, al vârstinicilor și al bolnavilor. Este înainte-mergătorul lui Moș Crăciun. Pentru că a oferit daruri celor săraci, și în prezent copiii primesc astfel de cadouri. Ei sunt cei mai nevinovați și sunt cei mai îndreptățiți să primească aceste daruri. Poporul român a împropriat această tradiție, car este una dintre cele mai frumoase, cum nu găsești la alte popoare. Iar fiecare dintre noi ar trebui să fie tot timpul un „Moș Nicolae”, să îl urmăm în credința și dragostea sa”, a explicat pentru EVZ, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Tradiţia Sfântul Nicolae în lume

  • În Franţa, Sfântul Nicolae este însoţit de un personaj numit „Le Père Fouettard”, pe care oamenii îl dispreţuiesc, un moş care vine cu biciul şi care îi pedepseşte pe copiii neascultători cu o nuieluşă usturătoare.

 

  • În Germania, Sfântul Nicolae vine împreună cu un aghiotant care poartă nume diferite. Sfântul Nicolae are un sac în spate şi un băţ în mână, iar aghiotantul este o fiinţă înspăimântătoare. În zona Berchtesgaden, 12 tineri îmbrăcaţi în paie, cu măşti pe faţă care reprezintă animale, dansează în urma Sfântului Nicolae şi sună din talăngi. După ce oferă daruri fiecărei case în parte, tinerii dau gazdele afară făcându-se că le bat, ca pedeapsa simbolică pentru eventualele rele săvârşite.

 

  • În Danemarca, acela care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe cel care aduce daruri.

 

  • În Italia, darurile sunt aduse copiilor de „La Befana”, un personaj despre care se crede că a refuzat să-i conducă pe înţelepţi la Bethleem când ei i-au trecut pragul, şi de aceea La Befana merge din casă în casă pentru a-l găsi pe Copilul Hristos, de cele mai multe ori pe mătură.

 

  • În Austria, Moş Nicolae vine cu o carte în care îngerii au scris faptele bune, dar şi pe cele rele ale copiilor. Moşul are alături pe Krampus, o fiinţă de o urâţenie fără seamăn. Aceasta are o nuia cu care îi pedepseşte pe copiii neascultători faţă de părinţii lor.