Românca Gabriela Pintilie a murit anul trecut într-un spital din Anglia, la scurt timp după ce a devenit mamă pentru a doua oară. A reușit să își vadă fetița, dar nu și-ar fi închipuit că prima dată va fi și ultima.
Gabriela avea doar 36 de ani și toată viața înainte. Destinul nu a vrut, însă, să fie așa și a luat-o mult prea devreme. Totul a început în data de 26 februarie a anului 2019. Ziua care trebuia să fie una din cele mai fericite zile din viața ei, s-a transformat într-o tragedie: Gabriela și-a dat ultima suflare la doar câteva ore după ce a născut.
Cauza morții: „O eroare de comunicare”
Românca de 36 de ani ar fi trebuit să nască pentru a doua oară pe data de 28 februarie, anul trecut. Cu toate astea, bebelușul s-a grăbit să vină pe lume. Astfel, femeia a ajuns la Spitalul Basildon mai devreme cu trei zile, când i s-a rupt apa. Medicii au hotărât să încerce o naștere naturală indusă, dar au constatat că nu este posibil, iar într-un final au optat pentru cezariană.
Gabriela a născut o fetiță în 26 februarie, la ora 21:35, dar nimic nu avea să iasă conform planului. La scurt timp de la naștere, tânăra mamă a suferit o hemoragie puternică. Ea a murit șapte ore mai târziu.
Nefericitul eveniment ar fi putut fi evitat, dacă nu ar fi existat o eroare de comunicare între cadrele medicale. Cu toate că echipa care a asistat-o pe Gabriela la naștere a cerut sânge şi coagulante şi a primit două unităţi din grupa universală 0 de sânge şi alte şase unităţi din grupa sa de sânge, niciunul dintre produsele de coagulare nu i-au fost administrate. Ba mai mult, nici măcar cantitatea de sânge nu a fost folosită în totalitate.
„Faptul că am pierdut-o pe Gabriela într-un moment care ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai frumoase momente din viața noastră a fost devastator pentru noi ca și familie, dar a vedea numeroasele erori făcute înainte de moartea ei, incluzând faptul că nu i-au fost administrate componentele sanguine adecvate care i-ar fi putut salva viata, este extrem de dificil pentru noi”, a declarat Ionel Pintilie.
„Ștefania nu își va cunoaște niciodată mama”
„Am avut încredere că medicii și asistentele vor avea grijă de Gabriela și le sunt recunoscător doctorilor care au încercat să facă acest lucru, însă ceilalți doctori ne-au dezamăgit și m-au lasăt fără soția pe care o iubeam încă din copilărie; iar pe copii i-au lăsat fără mama lor devotată. Tragedia este că Ștefania nu își va cunoaște niciodată mama din cauza greșelilor altora. Ultimele ei cuvinte au fost: «Uite ce fetiță frumoasă avem»”, a mărturisit soțul Gabrielei la audieri.
Tragedia a avut loc în luna februarie a anului trecut, dar totul a ieșit la iveală abia acum, în urma procesului pe care familia româncei l-a intentat împotriva reprezentanţilor Spitalului Basildon. În acest caz, familia Gabrielei e reprezentată de firma de avocatură Osbornes Law. Stephanie Prior, responsabilă de cazurile de neglijențe medicale la Osbornes Law, lucrează împreună cu avocata Maria Tiron.
„Acesta este unul dintre cele mai șocante cazuri, de o absurditate greu de înțeles, pe care le-am văzut în cariera mea de până acum. E greu de înțeles faptul că personalul medical a primit componentele sanguine adecvate în momentul în care puteau să îi salveze viața Gabrielei, dar nu i le-au administrat.
Maternitatea de la Spitalul Basildon a ajuns la punctul la care nu mai putea face față, dar acesta nu a fost primul caz în care oamenii și-au pierdut viața acolo. Într-adevăr, Comisia de calitate a îngrijirilor (CQC) a constatat că unitatea medicală necesită îmbunătățiri. Din dovezile prezentate în cadrul acestei anchete, aș spune că aceasta este o subestimare uriașă. Este crucial ca spitalul să își recunoască deficiențele cronice și să abordeze aceste probleme pentru a se asigura că alte mame sau bebeluși nu își vor pierde viața”, a declarat Stephanie Prior, potrivit unui comunicat de presă transmis de firma de avocatură Osbornes Law.
Familia Gabrielei Pintilie așteaptă constatările legistului care vor fi prezentate în 17 ianuarie, informează Gazeta de România.