„Ai, n-ai mingea, tragi la poartă” Așa sună cea mai cunoscută vorbă de duh din fotbalul românesc, paradoxul logic folosit pe post de ironie, poantă, care a făcut carieră de-a lungul timpului și de care este imposibil să nu te fi lovit.
Celebra rostire a depășit zona fotbalului și a ajuns pe buzele multor români. Majoritatea, atunci când o folosesc, se gândesc și la cel care ar fi lansat zicala ce descrie o semi-imposibilitate tehnică. „Vorba lui Gică Hagi. Ai n-ai mingea, tragi la poartă”. Așadar, „Regelui” îi este atribuită butada. Cel mai mare fotbalist din istoria țării și-a trecut în cont câteva „perle” sclipitoare, dar nu și vorbele amintite mai sus.
De fapt, expresia a avut nevoie de câteva decenii pentru a deveni notorie. Și, bineînțeles, lipită de numele lui Gică Hagi, ea s-a și consacrat. Nu există nicio consemnare video, audio sau scrisă care să-i atribuie acest „nestemat” antrenorului de la FC Viitorului. Însă, există o certitudine. Primul om de care presa își amintește afirmând „Ai, n-ai mingea, tragi la poartă” este fostul antrenor Victor Roșca (66 de ani). Cel poreclit „Vicki” lucra la Petrolul Ploiești în sezonul 2000 - 2001. Înaintea unui meci cu Rapid, tehnicianul s-a enervat din cauza unui ziarist mult prea curios, la o conferință premergătoare confruntării.
„Spera să spun sau măcar să sugerez echipa. Probabil că era pe firul scurt direct cu „Puriul” (n.r. - Mircea Rednic, antrenor la Rapid în acea vreme). M-a exasperat și atunci i-am spus și eu, ironic „Ai, n-ai mingea, tragi la poartă!”. De fapt, am spus că voi juca „pase scurte si pe sus, ai, n-ai mingea, tragi la poartă!
În fraza asta am cuprins tot universul fotbalului”, povestea Roșca într-un interviu acordat cotidianului „Libertatea”, în 2016. Tehnicianul, care provenea din „vechea gardă”, cunoștea foarte bine terminologia fotbalului mioritic. Dar nici „Viki” nu este „inventatorul” expresiei.
De fapt, numele autorului n-a fost consemnat în istoria fotbalului. Se cunoaște faptul că antrenorii de la copii și juniori, din fotbalul românesc al anilor ‘60, le transmiteau elevilor și această indicație: „Ai, n-ai mingea, tragi la poartă!” Deși pare lipsită de logică, vorba are substanță.
Tehnicienii își învățau elevii să nu piardă timpul în zona porții, să atace iute, direct, prin șut. Și atunci când mingea le era servită bine, dar și atunci când - „n-ai mingea (favorabilă pentru a trage la poartă)” - balonul părea să vină pe o traiectorie incomodă pentru un șut. Cu trecerea timpului, expresia a făcut carieră pe cale orală, mai ceva decât „Miorița”, dar și-a pierdut sensul pe care l-a avut inițial.