Elena Hasna, fetița-fenomen de la Next Star se pregătește să devină star. În ciuda pandemiei, care a tras pe dreapta toate marile proiecte, tânăra, acum în vârstă de 19 ani, are șansa să se arate lumii. Pepe, care a început o campanie de promovare a tinerilor talentați, îi acordă toată atenția.
Pepe a pornit de curând un proiect generos și unic. Serile de miercuri sunt dedicate artiștilor tineri. Ideea genială a artistului consacrat este că își propune să promoveze și să sprijine tinerii talentați. Adică face, cu generozitate, exact ce au mai multă nevoie aceștia.
„Punem umărul puțin să mai sprijinim carierele artiștilor tineri, eu și prietenii mei”, a declarat acesta în ultima emisiune transmisă live pe canalul său YouTube care devine astfel o super platformă de promovare pentru noua generație de artiști, cu un public de peste 219.000 de persoane.
Numele proiectului e chiar așa – „Generația următoare”. „Prezentăm în fiecare seară de miercuri copii talentați. Am decis să aducem viitorul în fața oamenilor. Hai să nu ne mai gândim la noi, și să ne gândim la ei și dacă tot avem o comunitate atât de mare, să o împărtășim cumva pentru a susține tinerii”, a mai mărturisit artistul.
Cum a ajuns Elena, la 12 ani, să cânte „Je suis malade”
Invitata lui a fost Elana Hasna. O știți de acum mulți ani, de la Next Star. O mogâldeață de fetiță care a urcat pe scenă și s-a dezlănțuit cântând, în franceză, „Je suis malade”. Juriul, din care făcea parte și Pepe, nu și-a putut crede ochilor și urechilor. „Te-am descoperit, te-am aplaudat și te-am susținut din prima. Ne-ai înghețat sufletele atunci. Am zis: așa ceva nu se poate: un pui de om cu o voce atât de matură”, și-a amintit, emoționat, Pepe. Avea 12 ani.
Citiți articolul integral în Rețete și vedete.