Un bărbat de 30 de ani a fost condamnat, săptămâna aceasta, de Tribunalul Arad, la șase ani de detenție și la plata unor daune în valoare de 40.000 de euro, după ce s-a dovedit că a infectat cu HIV o tânără. Aceasta era minoră când s-a întâmplat totul. Și mai mult decât atât, din 2018, de când a reclamat cazul al poliție, individul a fost cercetat în stare de libertate.
Sentinţa a fost pronunţată de Tribunalul Arad: ”În baza 354, alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul ... la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit”. Instanţa a mai decis ca tânărul să-i plătească victimei daune materiale de 2.500 de lei, daune morale de 40.000 de euro şi o compensaţie lunară de 1.300 de lei pentru tot restul vieţii.
Avocata victimei, Oana Lăzărescu, a declarat că ”pe parcursul procesului, bărbatul a avut o atitudine de nerecunoaştere, insistând că victima ar fi știut că e purtător de HIV și că și-ar fi dorit, în acest sens, să întrețină relații sexuale neprotejate cu el. Ne bucurăm că s-a ajuns la această sentinţă, care este prima de acest fel dată de vreo instanţă din judeţul Arad şi probabil una dintre puţinele din ţară”.
Tânărul face parte din ”moștenirea ceaușistă”, cei 13.000 de copii infectați în spitale
Povestea nu e nici pe departe încheiată. Detalii cutremurătoare au ieșit la iveală în timpul procesului. Tânărul ar fi contactat virusul HIV în spital, la naştere, în anul 1989. Mama sa nu era infectată, copilul s-a îmbolnăvit în spital. E unul din cei peste 13.000 care au pățit-o.
Între 1985 și 1989, în România au fost ”descoperite”, oficial, în jur de 20 de cazuri de SIDA, în timp ce comuniștii negau prezența bolii. Imediat după revoluție însă, în 1990, adevăratul dezastru a ieșit la iveală.
Conform estimărilor medicilor, aproximativ 13.000 de copii au fost infectați cu l HIV între 1988 și 1992 în spitalele din România. Peste jumătate dintre ei au reușit să supraviețuiască. Bărbatul de la Arad e doar unul din ei.
Cum a aflat victima că iubitul i-a dat HIV
Cazul de față a ieșit la iveală după ce tânăra a început să se întrebe de ce iubitul ei se simte rău, de ce răcește atât de des. L-a întebat dacă are ceva, însă acesta a negat orice. De HIV nici pomeneală să aducă vorba. Ca orice bărbat macho însă, insista să se iubească fără protecție, lăsând doar grija de prevenire a unei sarcini nedorite în seama femeii.
Avocata acesteia a povestit pentru Evz.ro cum a aflat tânăra adevărul. ”A fost contactată de soția bărbatului. Atunci a aflat și că este căsătorit și că are HIV. Soția i-a povestit totul. A făcut și ea testul, iar acesta a ieșit pozitiv”, a menționat avocata.
Iubitul nu a vrut să recunoască nici atunci că el e sursa relelor. Ba mai mult, a făcut presiuni asupra fetei să nu spună nimănui, să nu se adreseze medicilor pentru a fi luată în evidențele medicale, ca să beneficieze de tratament, consiliere și alocație, așa cum prevede legea. Motivul? Ar fi aflat părinții ei că a avut relații cu ea care era minoră. O minoră căreia i-a și distrus viața, fără să clipească măcar.
”Modus operandi”: racola minore folosind profiluri false pe Facebook
În timpul procesului de la Arad a ieșit la iveală faptul că bărbatul ar mai fi îmbolnăvit și alte persoane. A acționat de fiecare dată, după exact același tipar. A ales minore pe care le-a ”cucerit”.
Pe soția sa, pe care a și îmbolnăvit-o, a cunoscut-o la 14 ani. I-a făcut doi copii. În cazul ei poliția s-a autosesizat, dar dosarul a fost abandonat, considerându-se că fapta s-a prescris. Pentru fata care l-a reclamat la poliție a fost primul iubit din viața ei, ea având 17 ani când s-au cunoscut. A mai fost audiată o altă tânără care a împlinit anul trecut 18 ani și care a început o relație cu el tot minoră fiind.
”Modul lui de operare era același: racola minore, fete din familii poate fără resurse, pe care le cunoștea în cluburi sau la petrecerile pe care le frecventa. Fete sensibile, timide. S-a descoperit că avea mai multe profiluri false de Facebook, de pe care acționa”, a mai declarat pentru Evz.ro, o sursă apropiată anchetei.
Sursa foto: Româniatv.net