Șaria e pentru muritorii de rând! Sultanul miliardar din Brunei și Prințul Jefri au liber la desfrâu

Șaria e pentru muritorii de rând! Sultanul miliardar din Brunei și Prințul Jefri au liber la desfrâu

Averea sa este estimată la peste 20 de miliarde de dolari, locuiește într-un palat cu 1700 de paturi, risipește sume exorbitante pe nimicuri de lux și iubește compania femeilor frumoase. Cere însă poporului pe care-l conduce să respecte legi islamice străvechi. Luxul și depravarea de la palatul sultanului din Brunei sunt din nou în atenția presei, în condițiile în care supușii sunt îndemnați să trăiască decent, în acord cu adevăratele valori morale ale islamului.

De anul trecut, în micuțul regat asiatic Brunei a fost (re)introdusă Șaria, o lege sau, mai bine, zis un cod islamic potrivit căruia faptele oamenilor se împart în următoarele categorii: obligatorii, recomandate, îngăduite, condamnabile și interzise.

Potrivit news.com.au, dacă hoții sunt în pericol de a rămână fără mâini, soții infideli și homosexualii vor fi lapidați public. Până în prezent nu au avut loc astfel de execuții, dar în Brunei lucrurile merg în direcția asta, mai scrie siteul menționat mai sus care citează o celebră emisiune tv australiană, 60 Minutes’.  Astfel, oricine calcă strâmb poate fi ucis cu pietre, mai puțin Luminăția Sa, Sultanul, și membrii familiei regale.

O reporteriță de la 60 Minutes’ și echipa sa au decis să călătorească incognito prin Brunei și să afle ce gândesc supușii despre regimul aflat la putere. Au intervievat și o fostă membră a haremului sultanului care le-a povestit despre extravaganțele, hedonismul și degradarea morală de la palat.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am încercat vreme de șase luni să obținem, pe căi oficiale, permisiunea de a merge în Brunei pentru un interviu cu sultanul. Am fost refuzați așa că, în cele din urmă, am decis să mergem ca simpli turiști”, a precizat reporterița australiană. O țară frumoasă, dar oprimată, ai cărei locuitori nu îndrăznesc aproape niciodată să formuleze vreo critică la adresa familiei regale, pentru că un astfel de gest ar fi aspru pedepsit, dar și pentru că mare masă nu e la curent cu viața destrăbălată pe care o duc sultanul, în vârstă de 68 de ani, și fratele său mai mic, Prințul Jefri, 60 de ani. 

În presa occidentală, ambii au reputație de crai. Revista americană Vanity Fair scria pe largă, încă din 2011, despre sumele exorbitante pe care le cheltuiau cei doi pentru a intra în grațiile femeilor care le cădeau cu tronc și de care apoi se lepădau la fel de repede. 

Jillian Lauren (foto), din Statele Unite, a petrecut un an în haremul sultanului și al prințului Jefri. Spune că ambii erau generoși cu fetele cu care se culcau și că de cele mai multe ori nici nu le păsa ce vârste aveau.  „Lauren a intrat în harem pe când avea 18 ani, dar acolo se aflau atât femei de 30-40 de ani, cât și copil de 15. A petrecut acolo un an de zile și spune că, în timpul ăsta, a primit în dar bijuterii, haine și alte accesori de sute de mii de dolari. A fost tratată foarte bine de toată lumea pentru că reușise să intre în atenția prințului Jefri. A devenit jucăria acestuia și, după ce s-a culcat cu ea de sute de ori, prințul a dăruit-o fratelui său, sultanul”, a povestit reporterița de la 60 Minutes’.

Echipa emisiunii a petrecut mai multe zile în regat încercând să afle dacă poporul e afectat de reintroducerea Șariei. Oamenii se feresc în general să comenteze mai ales că sunt mulțumiți de nivelul de trai, au acces gratuit la sănătate și educație și majoritatea sunt angajați în sectorul public iar critica la adresa familiei regale este interzisă. Se pare că singurele revoltate și speriate de reintroducerea Șariei în Brunei rămân, până la urmă, doar câteva staruri internaționale - Ellen DeGeneres, Jay Leno, Sharon Osborne, Elton John etc – care au boicotat, anul trecut, Hotelul Beverley Hills aparținând lanțului de lux Dorchester, deținut de controversatul sultan.