Poveste din EPOCA de PLUMB a presei. Reporter de Cursă Lungă

Acum fix 26 de ani, în februarie '93, intram pentru prima oară în redacţia Evenimentului zilei. Aveam 23 de ani şi patruj de kile mai puţin

Istoria asta am mai spus-o io pe Fecebook, da’ abia acu’ mă da în gât și la ziar. Well... Scrisesem fo patru luni la revista Expres. Da' Nistorescu mă plătea la bucată şi doream mai mult de la mine. Adrian Halpert , care-mi era coleg la Jurnalistică, mi-a zis că mă prezintă el lu' Sorin Roşca-Stănescu, care era redactor șef-adjunct. Lucru pe care l-a şi făcut. „Bulina albastră”, ediţia de prânz a EVZ, era în pregătire şi io vroiam să lucrez noaptea. Roşca mi-a spus să vin seara, pe la ora nouă, şi să merg la Bogdan Ionescu – care se ocupa de noul produs al lui Ion Cristoiu – că, cică, vorbeşte el. Când m-am prezentat, regulamentar, ăla nu ştia nimic. Da' mi-a zis că pot să fac dovada ce pot. Câteva zile mai târziu, fix în primul număr al „Bulinei albastre”, debutam în presa de cotidian. Mă repartizaseră să merg în Gara de Nord, să scriu de aurolaci, numa' că, destin, m-am întâlnit pe hol cu Gabriel Grigore, care era cu Alexandru Stirbu. Şi-mi zic ăştia că să merg cu ei prin cârciumi. Mi s-a părut o idee mai bună decât să merg la boschetari. Valentin Ionescu „Grizzly”, care era şef de tură, s-a uitat lung la mine. Io, înţolit la costum şi cravat, „Neckermann”, nu altceva. Dă din umeri şi zice că da. Şi aşa a început aventura. Devenisem reporter de „Viaţă modenă”. Primul articol, semnat cu Grigore şi Stirbu, era cu un un comic, Alexandru Lulescu, care se dădea în spectacol la cabaretul Pod Băneasa. După aia am luat-o pe cont propriu. Şi mi-a ieşit, chit că Miron Manega, şeful secţiei, nu mă iubea prea tare. 20 de ani mai târziu mi-a spus: „Ai fost un «cal» pe care n-aș fi pariat. Nimeni nu putea să pună șaua pe tine...”. Și azi am rămas la fel, fără șa. Dintre cei pe care i-am găsit atunci în redacţie şi mai lucrează şi azi la EVZ sunt Dan Andronic, Mirel Curea şi Cristian Popa. Câteva luni mai târziu au venit, nu mai ştiu ordinea, Simona Ionescu, Alecu Racoviceanu și Petrisor Cană. Și ei cătane bătrâne în presă. Dintre corespondentii teritoriali de atunci, activi la EVZ mai este doar Cora Muntean, actuală șefă pe „Politic”, da’ pe atunci scria de la Târgu Mureș.

Poza asta e făcută de fotoreporterul Gabriel Boholt – acum professor de artă fotografică – două luni mai târziu, pe 26 aprilie 1993, în restaurantul „La Premiera”, din spatele TNB. Era cea mai fancy crâşmă pe timpul acela. Patronul, un stomatolog ardelean emigrat în Germania și repatriat pe motive de fisc mai lejer. Avea nişte moravuri nasoale pe atunci, da’ „politically correct” astăzi. Le dădea un meniu de doi bani actorilor şi vindea mâncăruri pe atunci de mare lux, pe bani grei, clientelei snoabe. Crâșma era o placă turnantă în care se amestecau, bizar, actori celebri, afacerişti oportunişti, străini cu bani, posibil şi spioni, dame de bine, ziariști, politicieni şi alte curve. Noi, reporterii, ne înădisem acolo, că ne ieseau ştiri mişto şi el ne servea, de cele mai multe ori moca, cu haleală și băutură, dar şi cu subiecte „grase”. Îi făceam, cumva, un fel de publicitate mascată, fără să ne dăm seama prea bine. Mişto vremuri.

Ultimul boem al secolului XX. S-a stins singur și trist, înconjurat doar de pisicile sale

Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile