Potul la Loto creşte la 3,5 milioane €

Potul la Loto creşte la 3,5 milioane €

Premiul cel mare pus în joc la extragerea Loto 6/49 de săptămâna viitoare ar putea ajunge la 3,5 milioane de euro, estimează preşedinta Loteriei Române, Liliana Mincă.

 Asta pentru că şi la extragerea de aseară niciun jucător nu a ghicit toate cele şase numere norocoase. Cu un premiu la categoria I de peste 11 milioane de lei (peste 3 milioane de euro), aceasta a fost ultima extragere specială a verii, pentru care Loteria a suplimentat fondul de câştiguri la categoria I cu aproximativ 500.000 de lei (139.000 de euro).

Marele premiu la categoria I nu a mai fost câştigat de opt săptămâni, adică din 25 mai. La acea dată, potul a fost adjudecat de doi jucători care au primit fiecare câte 3 milioane de euro. În nouă săptămâni, premiul cel mare ar putea ajunge, astfel, la aproximativ 3,5 milioane de euro. Săptămâna trecută au fost jucate peste 481.000 de bilete, însumând mai bine de 1,1 milioane de variante, iar încasările totale înregistrate au fost de aproximativ 5,7 milioane de lei (1,58 milioane de euro). Nici jucătorii la Noroc nu au fost mai... norocoşi. Şi aici s-a înregistrat report la patru categorii ale jocului.

Ne puteți urmări și pe Google News