Poți afla că vine cutremurul cu 25 de secunde înainte. Aplicații utile, dezvoltate de Institutul pentru Fizica Pământului

Poți afla că vine cutremurul cu 25 de secunde înainte. Aplicații utile, dezvoltate de Institutul pentru Fizica PământuluiSursa foto: Belish | Dreamstime.com

Directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), Constantin Ionescu, a explicat cum pot fi alertați cetățenii cu până la 25 de secunde înainte ca un seism să fie resimțit și să producă pagube.

Institutul are două conturi dedicate, unul pe Telegram și altul pe Twitter, la care oricine se poate abona și poate primi pe telefon alerte. O alertă de acest fel a fost emisă și joi dimineață, înainte ca seismul de 5,4 grade pe scara Richter să fie resimțit.

Cum funcționează aplicațiile

„Deasupra zonei seismice Vrancea există peste 30 de senzori, care înregistrează primele impulsuri, atunci când se produce un cutremur. Noi estimăm magnitudinea din primele 3 impulsuri, care ajung la cei mai apropiați senzori. În acel moment, energia disipată de cutremur este mică, nu produce pagube. De la primele 3 impulsuri și până când vine unda periculoasă, în 25 de secunde, noi dăm acea alertă. Aceasta e unda care poate produce pagube”, a explicat directorul INCDFP pentru G4Media.ro.

Acesta a afirmat că alertele sunt de vitală importanță pentru majoritatea instituțiilor, care pot lua măsuri rapide, ca de exemplu oprirea alimentării cu gaze, încetinirea trenurilor aflate în mers, oprirea reactoarelor de la centrala nucleară și altele.

Constantin Ionescu a mai precizat că alertele nu sunt transmise prin sistemul RO-Alert pentru a nu crea panică. „Fiecare își poate seta alertă din aplicații și să le gestioneze responsabil”, a adăugat acesta.

„Trebuie să fim conștienți că se produc cutremure și să ne luăm măsuri de siguranță, de exemplu să nu existe riscul să cadă mobila sau diverse obiecte din casă”, a mai spus directorul INCDFP.

România a fost zguduită, joi dimineața, de un cutremur puternic

Un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter a avut loc la ora 06.50. Potrivit datelor prezentate de centrele de seismologie s-a simțit în România, Bulgaria, Ucraina. Magnitudinea inițială, anunțată de centrul european, a fost corectată de INFP la 5,2 pe scara Richter, a anunțat Institutul de Fizică a Pământului.

În ziua de 03.11.2022, 06:50:27 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 140 km.

Cutremurul s-a produs la 69km NE de Ploiesti, 76km E de Brasov, 114km V de Braila, 117km V de Galati, 118km N de Bucuresti, 126km S de Bacau, 148km NE de Pitesti, 183km N de Ruse, 190km E de Sibiu, 206km SV de Iasi.

Ne puteți urmări și pe Google News