Dan Nica şi Nicoletta în Qatar. Cine a plătit deplasarea consilierului MCSI
- Raluca Florescu
- 12 octombrie 2012, 21:31
Ministrul Dan Nica a fost însoţit în Qatar de o consilieră a cărei deplasare a fost plătită de Poşta Română, companie falimentară.
Poşta Română a reacţionat ieri la informaţiile apărute în Evenimentul Zilei, spunând că ministrul Dan Nica, împreună cu un consilier, s-ar afla în Qatar, la Congresul Poştelor, nu pe banii acestei companii falimentare, ci pe cheltuiala Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). Poşta, se preciza, plăteşte doar cheltuielile delegaţilor proprii. Numai că, cu o zi înainte, această companie ne-a trimis şi lista celor două grupuri de delegaţi de câte şase persoane care au reprezentat-o în Qatar. Pe poziţia a şasea din cel de-al doilea grup o regăsim pe Nicoletta Niculescu, consilier de comunicare al lui Dan Nica. Prezenţa acesteia, specialist în comunicare, face de altfel notă discordantă alături de celelalte cinci persoane din grup. Printre ceilalţi participanţi la Congresul Poştelor sunt şi Ion Smeeianu, preşedintele Poştei Române, directorii direcţiilor strategie, economică şi comercială, alături de un reprezentant de la biroul strategie. Despre Nicoletta Niculescu am aflat că se va întoarce zilele acestea din Qatar şi că a stat la Doha exact în intervalul în care s-a aflat acolo şi ministrul. "În fiecare delegaţie există un număr maxim de persoane participante. Pentru că numărul era prea restrâns, este posibil ca ministrul să fi inclus consilierul pe lista de la Poşta Română", au declarat pentru EVZ surse din MCSI, care au confirmat totodată poziţia ocupată de Nicoletta Niculescu în cadrul ministerului. Alte surse din Poşta Română ne-au confirmat că Ministerul îşi plimbă oamenii pe banii companiei falimentare. CITIŢI ŞI:
- UPDATE: Nica al Arabiei, o săptămână în Qatar pe banii falimentarei Poşte Române. A venit, în sfârşit, răspunsul SNPR: "Nu ne-am dus în vacanţă"