Vă scriu de la Bistrița, în cea de-a patra zi a pelerinajului de 2922 de km pe care l-am început miercuri la Cluj. Puteți găsi toate detaliile semnificative ale acestor 4 zile care au trecut și ale celor care vor urma pe pagina mea de Facebook. Astăzi însă doresc să folosesc această oportunitate și să vă vorbesc despre scopul și obiectivele acestui pelerinaj.
Nu sunt asemenea lui Forest Gump care alerga fără un scop anume sau cu un scop nedeclarat. Eu doresc, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să reflectăm împreună pe parcursul acestor 100 de zile la anumite subiecte care, cred eu, sunt deosebit de importante pentru momentul prezent pe care îl trăim și pentru viitorul pe care ni-l dorim, pentru copiii noștri și pentru copiii lor. Doamne ajută-ne tuturor!
Scopul meu pentru acest pelerinaj
Vreau să împărtășesc suferințele și durerile poporului meu. Vreau să particip la ele și prin prisma lor, să ajung să împărtășesc și bucuriile tuturor.
A iubi înseamnă a simți. Pot să simt bucuria ta doar atunci cand ți-am simțit și suferința. Căutând să simt doar bucurie, bucuriile se transformă în suferințe. Hedonismul devine o suferință, deoarece îmi crează un anumit dor iar dorul doare.
O voință puternică este cel mai de preț activ, cel mai de preț atu pe care îl putem deține, nu pentru că ne-ar garanta succesul sau binele ci pentru că o voință șubredă ne garantează aproape sigur eșecul.
Obiectivele mele pentru acest pelerinaj. Doresc:
1. SĂ NE REAMINTIM CĂ TREBUIE SĂ NE ÎNTOARCEM LA SIMPLITATE
Acesta este îndemnul de a ne întoarce la o viață simplă, de a ne simplifica viața. Viitorul va fi minimalist - o viață simplă, cu mijloace minimale va deveni viața optimă. Dacă privim înapoi spre sfârșitul Evului Mediu observăm că Renașterea s-a produs, în parte, datorită tendinței de a venera, de a onora trecutul, de a deștepta amintirea înaintașilor noștri. Întoarcerea la origini este în opinia mea singura metodă de a revoluționa, de a inova și de a descoperi.
2. SĂ NE REAMINTIM CĂ TREBUIE SĂ POSTIM
Acesta este îndemnul de a învăța sau reinvăța să ne controlăm pe noi înșine. Mâncărurile sunt practic un drog - mâncărurile grase sau dulci aprind același receptor în creier pe care îl aprinde cocaina sau jocurile de noroc. Odată ce ne-am obișnuit să postim (în timp ce postim) ajungem să simțim o satisfacție, o bucurie. Ajungem să ne eliberăm de nevoi și să ne eliberăm de dorințe. Pentru a ajunge la bucurie (momentul in care nu mai avem nevoi) trebuie să trecem prin sevraj (withdrawal).
Sursa: Arhiva personală
M-am obișnuit, de aproape doi ani si jumatate să postesc două zile pe săptămână, legate una de alta. Beau doar apă sau ceai neîndulcit. Acest răgaz de 48 de ore pe care noi îl putem oferi organismului nostru fără a îl obliga, zilnic, zi după zi, să folosească majoritatea energiei pe care o generăm doar pentru a macina hrana pe care o consumăm zilnic de trei sau mai multe ori pe zi, organismul îl folosește pentru a repara zone ale corpului care ne sunt bolnave sau avariate. Simplu spus, încetinim trecerea timpului.
3. SĂ NE REAMINTIM CĂ TREBUIE SĂ REDUCEM CONSUMUL DE CARNE
Majoritatea emisiilor vin din agricultura. Carnea (de vita sau de porc) trebuie să devină o delicatețe. Eficiența cărnii este de doar 10%, deoarece trebuie sa hrănim vițelul sau porcul 90 de kg de mâncare pentru a produce 10 kg de carne. Numărul animalelor din ferme trebuie să se reducă, deoarece prin respirație și flatulații ele elimină o cantitate imensă de dioxid de carbon.
4. SĂ NE REAMINTIM CĂ TOATE LUCRURILE SUNT SACRE
În acest mod nu voi lua niciodată nimic de la sine deoarece totul devine vrednic, prețios - chiar si un bob de grâu există cu un scop. Cum îi pot înțelege, cum îi pot afla scopul? Înlăturându-l. Doar atunci ajung să înțeleg. Doar atunci mâncarea, hrana devine sacră. Totul devine sacru.
Atunci când totul devine sacru, totul devine o bucurie. Oamenii care se plâng mereu sunt opusul recunoștinței. În momentul în care, pentru un timp scoatem hrana din ecuație, totul devine important, totul devine prețios.
5. SĂ NE REAMINTIM CĂ NOI CREĂM MEDIUL ȘI NU MEDIUL NE CREEAZĂ PE NOI
Totul trebuie să înceapă de la obiceiul de a posti. Trebuie să preluăm controlul asupra noastră căci de nu, vom ajunge noi să fim controlați de mediu, de către elemente: CO2, viruși, dictaturi, economie, narcotice, egoism, lăcomie, pofte, naționalism, xenofobie, fumat, băutură, jocuri de noroc. Ajungem în final într-o stare de neputință învățată (learned helplessness).
Toate relele sunt unul și același: elementele preiau controlul asupra noastră. Aceasta este de fapt o tiranie. Tirania ego-ului, tirania sinelui. Ea se poate însă anihila cu ajutorul postului. Individul trebuie să preia controlul asupra propriei persoane. Totul începe cu sinele.
Darwin spunea chiar el că noi nu suntem creaturi ale mediului, ale naturii. Noi suntem cei care creăm mediul, pentru că suntem oameni. Animalele sunt opusul nostru: gheața și frigul fac ursul polar, noi însă facem un iglu.
Oriunde întâlnim un regim opresiv, să știm că oamenii sunt vinovați. Suntem vinovați pentru că noi suntem cei care controlăm mediul. Atunci când întâlnim opresiune trebuie să înțelegem că am pierdut controlul asupra noastră. Trebuie să preluăm controlul pentru a putea forma mediul înconjurător după cum dorim noi, și nu invers. Pentru a reuși acest lucru trebuie să înfrângem instinctul, iar cel dintai instinct este nevoia de a mânca... sau altfel spus, dependența de mâncare. Pentru a realiza acest lucru trebuie în primul rând să ne înfrângem groaza sau teama de suferință.
Primul nostru instinct se numește "evitarea durerii". Este nevoie de curaj pentru a trece printr-o suferință, însă doar in acest mod ajungem să ne eliberăm. Odată eliberați, nu ne va mai fi teamă de nimic. După suferință vin întotdeauna recompense și chiar în timp ce suferim nu ajungem la disperare pentru că asemenea trăirii pe care o avem în interiorul unui tunel, vedem lumina de la capatul lui.
Sursa: Arhiva personală
Frica este un lanț iar volanul vieții noastre este legat cu acest lanț. Pentru a schimba status quo'ul trebuie să acceptăm să suferim. Nu am avut parte de hrană adecvată, nu m-am bucurat de intimitate, nu am avut parte de nici o plăcere, a fost frig, mi s-a făcut o nedreptate - dar cu toate acestea simțeam o bucurie, mă simțeam invincibil. Odată ce ajung să simt aceste lucruri, imediat le prețuiesc. Odată ce ajung să simt aceste lucruri devin mai generos, deoarece postul îmi dăruiește o comoară numită recunoștință.
6. SĂ NE REAMINTIM CĂ TREBUIE SĂ FIM RECUNOSCĂTORI PENTRU TOATE
Recunoștința schimbă balanța de valori. Un dolar devine un milion de dolari. Un leu devine un milion de lei.
7. SĂ NE REAMINTIM FAPTUL CĂ TREBUIE SĂ FIM GENEROȘI
În vremurile grele, mai cu seamă în vremurile grele, trebuie neapărat să oferim. Atunci când trecem prin momente dificile trebuie să ne reamintim că doar cu generozitatea putem contracara lipsa. Oferind cu generozitate, spargem blestemul necazurilor și al lipsurilor. Oferind cu generozitate obligăm efectiv vremurile să devină din rele, bune.
8. SĂ NE REAMINTIM CĂ TREBUIE SĂ IERTĂM
Un pas important în drumul nostru spre creștere și desăvârșire este dezvoltarea capacității de a ierta. Trecem deseori prin viața invinovățindu-i pe ceilalți pentru poverile și suferințele noastre. Este important să realizăm că îmi crează o plăcere atunci când îi învinovățesc pe ceilalți. Mânia este o activitate care îmi crează plăcere. Ura este o activitate care îmi crează plăcere. Și ca orice activitate plăcută, devine foarte ușor o obișnuință iar obișnuința devin un viciu. Nu putem uita nimic. Nu putem uita cu adevărat nimic. Putem doar ierta.
9. SĂ NE REAMINTIM CĂ TREBUIE SĂ AVEM ÎNCREDERE ÎN DUMNEZEU ȘI ÎN NOI ÎNȘINE
Odată postul încheiat, recunoștința îți dăruiește încrederea că poți să depășești orice încercare, orice obstacol. Pentru a putea fi capul familiei tale sau al țării tale, trebuie să ai încredere în tine, reflexia încrederii pe care o ai în Dumnezeu. Doar în acest mod vor putea și alții să aibă încredere în tine.
10. SĂ NE REAMINTIM CĂ NIMIC NU ARE VOIE SĂ DEVINĂ UN OBICEI
Obișnuința, de orice fel ar fi ea, este un lucru hain. Chiar și obiceiul de a posti sau de a alerga este un lucru pe care trebuie sa fim pregatiti sa îl lepădăm, deoarece chiar și obiceiurile bune ajung să se instinctivizeze și nu mai suntem noi în control atunci cand programul, atunci când orarul este în control. Trebuie să fim pregătiți în orice moment să întrerupem noi înșine orice obicei.
11. SĂ NE REAMINTIM CĂ TREBUIE SĂ FIM CONECTAȚI UNII CU ALȚII ȘI ÎN ACEST MOD SĂ RĂMÂNEM ÎN COMUNIUNE
Trebuie să învățăm să recunoaștem și să purtăm poverile celorlalți. În acest fel ajungem să conștientizăm, ajungem să funcționăm la un nivel ridicat de conștientizare. Cu cât suntem mai mult dispuși să purtăm poverile celorlalți, cu atât mai multă bucurie vom simți.
Este așadar necesar să progresăm mereu, să ne aventurăm spre piscuri tot mai înalte, să fim din ce in ce mai conectați unii cu alții. Nu există limită la cât de multă comuniune putem avea unii cu ceilalți. Pentru a ne conecta cu ei, trebuie să ne conectăm la durerile, la suferințele lor. Să simțim prin ce trec ei. Dacă nu le simțim suferințele, nu le vom putea simți nici bucuriile. Postul ascute simțurile. Auzim chiar și muzica altfel, vedem totul in contrast. Este așadar absolut necesar să acceptăm și suferințele și bucuriile. Sau pe niciuna.
12. SĂ NE REAMINTIM CĂ TREBUIE SĂ FIM FOARTE ATENȚI ÎN RELAȚIA CU CHINA
Dacă nu acceptăm nici suferințele nici bucuriile devenim sadiști. Suferința celorlalți îmi aduce bucurie. Ajung să relativizez, văzând că ei suferă și eu nu. Lipsa spiritualității devine lipsa genității, care e o componentă a sufletului. Ei nu pot simți suferințele sau durerile celorlalți pentru că nu pot vizualiza, nu-și pot imagina - o altă componentă a sufletului. Neutralizează sufletul deoarece nu vor să simtă durerile și suferințele celorlalți. Relativizand ajung să simtă plăcere. Nu posedă o cultură în sensul consacrat al cuvântului. Ei au avut și au parte doar de domesticire.
13. SĂ SPRIJINIM UCRAINA
Oare ce înseamnă să trăieşti într-o teamă continuă pentru viaţa ta, sub bombardamente, ştiind că în orice moment un glonţ, un obuz sau o bombă poate să îţi curme viaţa ta sau a celor dragi ţie. Sau dacă nu ţi-o va curma, te poate nenoroci pentru totdeauna. Fără apă, fără mâncare, fără căldură, veşnic cu spaima de a nu mai apuca ziua de mâine. Aşa trăiesc zeci de milioane de oameni, nu undeva la capătul lumii ci chiar aici în mijlocul nostru.
În momentul în care încercăm, fie şi doar pentru un moment, să ne imaginăm această situaţie, creăm iubire. Creăm iubire din nimic... iar iubirea, cum este mereu, ne împinge în acţiune, pentru că doar iubirea creează, doar iubirea mişcă. Imaginându-ne situaţia în care sunt ei acum, vom putea spune TE IUBESC.
Trăim în aceste zile momente istorice, momente de mare însemnătate, chiar dacă poate nu simţim că ar fi aşa. Îndemnul, venit de peste generaţii, de a ne ridica la semnificaţia acestui moment este datoria generaţiei noastre, este partea noastră de responabilitate faţă de umanitate şi faţă de poporul din care facem parte.
De ce spun acest lucru? Pentru că dacă ne întoarcem cu faţa înspre trecut, dacă privim în istorie - în ochii învăţătorului care nu ne minte niciodată - reuşim să distingem un tipar care se repetă mereu. Fiecare generaţie trebuie să redescopere, să reinventeze clasicii. Aşa cum astăzi privim la încercările prin care au trecut vechii romani şi mai înaintea lor vechii greci, aşa vor privi şi urmaşii noştri înspre noi, peste alte generaţii.
Fiecare generaţie trebuie aşadar să redescopere, să reinventeze clasicii. Pentru generaţiile care ne vor urma trebuie să devenim noi clasici, aşa cum grecii şi romanii de demult sunt eroii clasici pentru noi. Această responsabilitate nu poate fi ocolită şi nu poate fi refuzată, poate fi doar asumată. Este o moarte într-un fel, o transformare, dar şi o renaştere. Prin ceea ce facem noi astăzi îi împuternicim, le dăm putere copiilor noştri şi copiilor lor să înfrunte cu bărbăţie şi ei chemarea la responsabilitate a generaţiei lor... pentru că, repet, absolut fiecărei generaţii i se cere la un moment dat - mai devreme sau mai târziu - să se arate vrednici de semnificaţia momentului, să se ridice la nivelul de înaltă structură al înaintaşilor lor.
Aceasta a fost datoria omenirii de la începutul civilizaţiei şi va continua să fie atât timp cât oamenii vor trăi pe acest pământ. Nu e nimic special în asta, doar că acum, în acest moment, chemarea ne-a venit nouă. It's just our turn, is all.
Temându-ne şi ascunzându-ne, vom pierde. Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, şi mie îmi este teamă. Însă dacă stăm să analizăm puţin vom înţelege că pentru ce avem acum de făcut, NU AVEM NEVOIE DE CURAJ. Deoarece ştim de pe acum rezultatul, ştim de pe acum că vom fi învingători. Cum ştim acest lucru? Înţelegând faptul că suntem nenumăraţi.
Stalin a întrebat la un moment dat: 'Câte divizii are Papa?' Papa nu are divizii, Papa are inimi. Dumnezeu are inimi... iar acest conflict nu va fi câştigat nici cu tăria braţelor nici cu tăria picioarelor. Acest conflict va fi câştigat cu inimile. Este un conflict al inimilor. Inimile noastre sunt nenumărate, iar celălalt super-organism (China-Rusia) nu are inimă deloc. Ştiu pentru că am trăit acolo 8 ani de zile şi fără să vă spună nimeni, în adâncul sufletului sunt convins că o simţiţi şi Dumneavoastră.
Fiecare moment contează... şi totul ţine doar de noi. Noi suntem cei cei care va trebui să împingem acele pisici grăsune de la vârf să acţioneze. De capul lor nu se vor urni niciodată, însă îmboldite vor face ceea ce le vom spune NOI. Slavă România! Slavă Ucraina!
14. SĂ VIZITEZ MONUMENTELE ȘI ÎNCHISORILE COMUNISTE ÎN CARE AU PĂTIMIT FOȘTII DEȚINUȚI POLITICI
Sursa foto: Arhiva personală
Nu am fost deținut politic, însă întemnițat în sistemul comunist înseamnă să fii întemnițat contrar logicii, împotriva dreptății și cu interzicerea oricărui drept al omului. Vizitarea acestor monumente și închisori este ofranda recunoștinței de a fi român, este prinosul meu pe altarul viu și sfânt clădit pe jertfa multor inimi, mucenicii iubitori de țară care ne-au precedat.
Acestea sunt obiectivele mele. Vă mulțumesc pentru timpul pe care mi l-ați acordat, citindu-le. Vă îmbrățișez pe toți cu mare drag! Doamne ajută!