În ziua de 24 ianuarie, odată cu celebrarea Zilei Unirii Principatelor Române, diverse instituții și-au ajustat programul de funcționare. Acest lucru se reflectă și în orarul oficiilor poștale, care a fost modificat în consecință.
Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, Poșta Română a transmis programul său de funcționare.
Miercuri, 24 ianuarie, constituie o zi liberă legală pentru locuitorii României, conform prevederilor Codului Muncii. Această dată are o semnificație istorică deosebită, reprezentând ziua în care a avut loc Mica Unire sau Unirea Principatelor Române.
În anul 1859, Mica Unire a reprezentat un pas esențial în formarea teritoriului României de astăzi, iar această zi este sărbătorită printr-o varietate de festivități desfășurate în întreaga țară.
Programul de funcționare de la Poșta Română
Toate unitățile poștale din mediul rural și urban, gestionate de Compania Națională Poșta Română, vor rămâne închise în data de 24 ianuarie, cu ocazia celebrării Zilei Unirii Principatelor Române.
„Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române- este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează”, transmite Poșta Română într-un comunicat de presă.
Începând de joi, 25 ianuarie 2024, toate sucursalele poștale din țară vor reveni la programul lor obișnuit de funcționare.
Sucursalele Enel, închise de Mica Unire
Având în vedere că e zi liberă legală pentru toți bugetarii, și sucursalele Enel vor rămâne închise, la fel ca cele de la Poșta Română. Asta înseamnă, că pentru orice problemă, românii trebuie să aștepte până următoarea zi.
„Magazinele PPC Energie (companie parte a grupului PPC, denumită anterior Enel Energie) vor fi închise miercuri, 24 ianuarie 2024, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în acest interval numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold.
În celelalte zile, magazinele PPC Energie vor funcţiona după programul obişnuit”, a transmis compania într-un comunicat.
STB anunță un orar special pentru mijloacele de transport în comun
Miercuri, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române, Societatea de Transport București (STB) informează că vehiculele de transport public vor opera conform unui program special.
Cu ocazia sărbătoririi a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române în ziua de 24 ianuarie, STB a comunicat că toate liniile de transport public operate de STB vor opera conform programului specific zilei de duminică.
„În contextul sărbătoririi a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, miercuri, 24.01.2024, toate liniile de transport public ale STB SA vor funcționa cu parcul de vehicule programat corespunzător unei zile de duminică.
De asemenea, la toate sediile Societății de Transport București, precum și pe toate vehiculele de transport public ale STB SA, va fi arborat drapelul național”, a transmis Societatea de Transport București.