„Posh” Victoria Beckham va crea rochia de mireasă a viitoarei sale nore

Victoria Beckham, renumită pentru stilul său vestimentar (care i-a atras supranumele de Posh Spice pe când cânta în trupa Spice Girls), urmează să creeze rochia de mireasă pentru viitoarea ei noră.

Nicola Peltz s-a logodit la vârsta de 21 de ani, în luna iulie, cu copilul cel mai mare al soților David și Victoria Beckham, Brooklyn. Se zvonește că viitorii soți plănuiesc chiar două ceremonii de nuntă, una pentru familia Nicolei și una în Marea Britanie, pentru familia și prietenii lui Brooklyn. Cu toate acestea, mulți fani cred că Brooklyn și Nicola s-au căsătorit deja.

„Victoria ar dori să păstreze în familie oportunitatea designului rochiei și este încântată că Nicola a fost de acord”, declară o sursă apropiată familiei.

 Cea mai bună soacră

Victoria, fostă componentă a trupei foarte în vogă în anii 2000 Spice Girls, a fost întotdeauna dornică să creeze rochia pentru viitoarea mireasă a fiului ei Brooklyn și a încântat-o pe Nicola cu cadouri din cea mai recentă colecție a sa. Vedeta britanică are o îndelungată activitate în domeniul modei, căci a fost model sau ambasador Dolce & Gabbana.

Prima linie de haine pe care a realizat-o a fost în colaborare cu brandul de jeanși Rock&Republic. A fost model și pentru Roberto Cavalli, în hainele căruia a apărut exclusiv o bună perioadă. Și-a lansat propriul brand în 2008, iar din 2011 a început să participe la Săptămâna Modei de la New York.

Totuși, se pare că Victoria nu a fost primul designer care i-a venit în minte Nicolei pentru a-i proiecta rochia de mireasă, aceasta dorindu-l anterior pe faimosul designer libanez Elie Saab.

„Inițial, Nicola și-a dorit o rochie haute couture de la Elie Saab, dar acum a decis să o lase pe Victoria să îi creeze rochia”, adaugă sursa.

Fanii au descoperit și că Brooklyn a purtat o verigheta de aur pe degetul inelar, sugerând că cei doi ar fi devenit deja soț și soție. Perechea nu a confirmat, dar nici nu a negat că ar fi deja căsătoriți. Săptămâna trecută Nicola a postat o imagine cu ea și Brooklyn. Aceasta a descris fotografia cu „Eternitatea mea”, viitorul ei soț comentând cu „Soția mea”. Nicola a fost numită în secțiunea de comentarii „Doamna Beckham”, informează https://retetesivedete.ro/victoria-beckham-ii-proiecteaza-rochia-de-mireasa-viitoarei-nore.html.