De la “omul criminal” al lui Cesare Lombroso la tipologiile convocate în ultimul deceniu de oamenii legii pentru a preveni actele teroriste, firul discriminărilor operate de autorităţile europene pe criterii fiziologice, de rasă sau de religie parcurge trei secole şi validează o istorie a intoleranţei care pare să fi perforat bazele statului de drept.
Rezultatele unui studiu publicat ieri de Institutul pentru o Societate Deschisă infirmă premisele pe care s-a construit acţiunea legală în Europa, după 11 septembrie 2001: tendinţa de a controla mai ales indivizii proveniţi din grupuri “periculoase” şi-a ratat spectaculos scopul. Începem de aici: după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, profilaxia criminalităţii realizată în funcţie de rasă sau etnie a cunoscut o nouă perioadă de glorie. Nenumărate studii au demonstrat înmulţirea cazurilor în care, este doar un exemplu, cetăţeni musulmani s-au lovit de zelul autorităţilor. Autorităţi care operau în interiorul unor scheme comportamentale precise: adepţii islamişti sunt, din start, o sursă de suspiciuni şi, la limită, nişte potenţiali criminali.
“Prevenirea acţiunilor teroriste” a devenit sintagma-scut în mâinile statelor care au decis că drepturile indivizilor nu sunt tocmai intangibile dacă grupurile din care aceştia provin sunt percepute ca “periculoase”. Studiul publicat astăzi de Institutul pentru o Societate Deschisă indică în clar că profilaxia criminalităţii pe criterii de rasă este doar un instrument de PR menit să asigure cetăţenii că forţele de ordine chiar asta fac – asigură ordinea.
Logica e simplistă, dar eficientă: chiar publicul larg consideră că există anumite grupuri etnice predispuse să încalce legea. Satisfacerea opiniei comune a creat falsa impresie că libertăţile generale sunt protejate. În subsidiar însă, nenumărate procese au început să fisureze normalitatea construită pe principiul fundamental al egalităţii în faţa legii.
Boxând cu umbrele
Dezbaterea e nesfârşită: până unde poate merge statul în numele asigurării protecţiei cetăţenilor săi? Cazul Statelor Unite ale Americii din ultimii ani e grăitor: cea mai mare democraţie a lumii moderne a convocat un întreg arsenal de practici neortodoxe pentru a-şi înfrânge duşmanul. Un duşman mai vioi în imaginaţiile lui Dick Cheney şi George W. Bush decât în realitate.
Repercursiunile sunt însă teribile: tipul acesta de practici profilactice au construit imaginea publică a unor grupuri periculoase, au subminat fundaţiile statului de drept şi, în cele din urmă, au operat distincţii caracteristice odinioară ideologiilor fasciste: cineva – indivizi, grupuri, separate pe criterii de rasă/înfăţişare/religie – reprezintă raul. În contrapartidă, grupurile vizate fie s-au radicalizat, fie s-au automarginalizat. Românii au simţit-o pe pielea lor în ultimul an, când explozia de infracţionalitate din Italia i-a adus, la grămadă, în boxa acuzaţilor.
Sarcină de serviciu: minoritarii traşi pe dreapta
Studiul publicat astăzi vine în completarea altei cercetări interesante a organizaţiei finanţate de miliardarul George Soros, ale cărei rezultate au fost anunţate la începutul lunii. Povestea e următoarea: studiind, pe parcursul a 18 luni, metodele de profilaxie delincvenţială în trei ţări – Spania, Bulgaria şi Ungaria -, observatorii au notat că, în vreme ce poliţiştii sunt vizibil mai înclinaţi să suspecteze minoritari, majoritarii se află la acelaşi nivel în privinţa actelor ilegale comise.
În Ungaria, de exemplu, poliţiştii au oprit în trafic de trei ori mai mulţi etnici romi, deşi nativii maghiari au fost înregistraţi cu exact acelaşi numări de infracţiuni comise în perioada respectivă de timp. Concluzia studiului Institutului pentru o Societate Deschisă este previzibilă în contextul descris mai sus: profilaxia criminalităţii pe criterii rasiale este ineficientă şi contraproductivă. Ea nu riscă doar să direcţioneze greşit efortul justiţiar, ci şi să impună tensiuni sociale ce s-ar putea dovedi de nedepăşit în viitor.
MARGINALITATEA CRIMINALĂ
Europa vede “grupuri de tineri romi, plictisiţi de moarte şi neintegraţi”
Controversele ridicate de măsurile diferite cu care operează autorităţile europene în prevenirea şi combaterea criminalităţii readuc în discuţie o altă problemă cu potenţial exploziv: cea a romilor. Aşa cum indică şi studiul Institutului pentru o Societatea Deschisă, etnicii coagulează în imaginarul public colectiv (mai ales in estul Europei) ideea marginalităţii criminale. Tendinţa e perfect reperabilă şi în România: romii sunt ţintele predilecte ale vocilor care acuză „stricarea imaginii ţării peste hotare”.
De altfel, infracţionalitatea ridicată în rândul ţiganilor a impus legende urbane horror în toată Europa. Anul 2009 are o listă întreagă de exemple: de la reacţiile violente din Italia până la cazul Marian Cozma.
Retorica „la grămadă” nu poate funcţiona însă în nicio democraţie care-şi respectă cetăţenii. „O societate europeană trebuie să-şi păstreze cultura şi ordinea justiţiei. Iar în ce priveşte „politica mare”, care întotdeauna se va folosi de tragedii (vezi tot ce se întâmplă în Italia cu românii, romi sau nu), este cel puţin curios că cei care practică culpabilizări, constrângeri şi justiţiarisme colective, fug ca dracul de tămâie când aud despre asigurarea unor drepturi colective”, susţinea publicistul Hugo Agoston într-un interviu acordat în februarie pentru EVZ.
Chestiunea rămâne sensibilă nu doar pentru că opinia majorităţii (nu doar în România, ci în întreg spaţiul comunitar) dictează, ci mai ales pentru că problema minoritarilor, deşi una construită exclusiv social, se tratează cu mijloacele înguste ale opticii politice partizane.
„Poliţia a încetat să mai cerceteze cazurile micilor furturi în zonele rurale. Iar acolo romii fură, de exemplu, găini sau mâncare. Slujbe nu-şi găsesc, pentru că nu există cerere pe piaţă pentru muncile pe care ei le depun. Şi avem grupuri de tineri romi, plictisiţi de moarte şi neintegraţi. Asta pentru că modelele de integrare socială au fost preluate din SUA, unde situaţia negrilor este cu totul alta”, indica europarlamentarul maghiar de dreapta George Schöpflin, în cadrul unei discuţii cu EVZ.