Popescu, vizitat la Rahova de „Generația de Aur”: „Nu s-a plâns”

„Baciul” a împlinit, ieri, 47 de ani, și a avut ocazia să-i revadă pe câțiva dintre colegii cu care a scris istorie la echipa națională a României.

Pentru prima dată, ieri, Gică Popescu și-a aniversat ziua de naștere în detenție. „Baciul” a împlinit 47 de ani și a avut parte de o surpriză.

Hagi: „Cred că va reveni în fotbal”

El a fost vizitat, printre alții, de către Gheorghe Hagi, Bogdan Stelea, Daniel Prodan, Ilie Dumitrescu, Gabi Balint, Cristi Chivu și Costel Gâlcă. Astfel, o parte a componenților „Generației de Aur” s-au reunit la Penitenciarul Rahova, acolo unde Popescu se află în detenție după condamnarea de trei ani, o lună și 10 zile primită în „Dosarul Transferurilor”, în primăvara acestui an.

„I-am făcut o surpriză lui Popescu. S-a bucurat când ne-a văzut, am râs şi a fost un moment bun. S-a mâncat și câte o felie de tort, am petrecut de dimineață. Eu am fost cel care a organizat totul. A venit cine a putut, scopul a fost să îi facem o surpriză. Am vorbit doar de fotbal, despre noi. Mereu eram în cantonament de ziua lui şi am vrut să ne vedem şi acum”, a spus Hagi. „Regele” a mai povestit că emoția nu i-a copleșit pe protagoniști.

„Ne-am încurajat reciproc”

„Nu s-a plâns pentru că e puternic, este un luptător. El e un om al fotbalului şi cred că va reveni în fotbal”, a povestit Gheorghe Hagi. De asemenea, Gabi Balint a postat un mesaj pe contul de Facebook și a relatat întâlnirea cu unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. „Am fost să-l sărbătorim pe Gică Popescu, cu ocazia împlinirii vârstei de 47 de ani. Sigur, cadrul nu a fost unul dorit dar bucuria și surpriza au fost mari. Ne-am bucurat și neam încurajat reciproc așa cum o făcem pe vremuri la bine și la greu. La mulți ani, Gică Popescu, te așteptăm din nou în iarbă!”, a scris fostul atacant al Stelei și al echipei naționale.