Ponta spune că privatizarea companiilor de stat se amână. Băsescu îi ocupă prea mult timp

Ponta spune că privatizarea companiilor de stat se amână. Băsescu îi ocupă prea mult timp

Statul nu va reuşi, cel mai probabil, să îndeplinească termenele limită pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la companii deoarece conflictul politic dintre preşedinte şi premier frânează desfăşurarea evenimentelor, a afirmat astăzi premierul Victor Ponta, citat de Bloomberg.

Statul s-a angajat în faţa FMI să vândă o participaţie de 15% din Transgaz SA, operatorul reţelei de gaze naturale, până la sfârşitul lunii iunie.

Vânzarea va fi, însă, cel mai probabil, amânată vânzarea "o scurtă perioadă de timp", a afirmat Ponta în timpul unei întâlniri cu ziariştii străini acreditaţi la Bucureşti.

"Atunci când ne întâlnim pentru o reuniunea guvernamentală, alocăm trei sfeturi din timpul nostru pentru a discuta cum să ne protejăm de atacurile politice. Am progresat foarte mult cu pregătirile în vederea vânzării acţiunilor Transgaz dar probabil nu vom reuşi să o realizăm până la sfârşitul lui iunie", a afirmat Victor Ponta

Ne puteți urmări și pe Google News