Ponta, Şova şi Orban, îngrijorare şi meciuri de baschet la Instanţa Supremă
- Nadina Zisu
- 2 noiembrie 2016, 00:00
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au judecat, ieri, un nou termen în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care fostul premier Victor Ponta și avocatul Dan Șova, fost senator, sunt acuzați de corupție. Procesul a durat trei ore. Tot la Instanța Supremă a fost și Ludovic Orban, împreună cu denunțătorul său
Ora 09.00. Deşi nu au voie să comunice, Dan Şova şi Victor Ponta au împărţit, mai bine de trei ore, aceeaşi încăpere, o sală de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
FOTO;Dan Șova
Şova se aşează în „prima bancă”, însoţit de avocatul său. Ponta nu va fi audiat de magistraţi, aşa că îl găsim pe unul din ultimele locuri ale sălii. Îmbrăcat într-un costum albastru, de firmă, la care a asortat o cămașă bleuciel și pantofi de culoare închisă, fostul premier pare să fi venit foarte relaxat şi înarmat cu multă răbdare pentru orele petrecute în scaunul roşu din spatele sălii. Şova poartă o helancă neagră pe gât, acoperită de un sacou gri. Pe tot parcursul audierii martorilor, îşi sprijină capul în mâna stângă.
FOTO: Ludovic Orban
Primul martor
Din momentul în care martora Georgiana Catrinoiu îşi începe mărturia, Şova scrie rânduri întregi pe câteva foi albe, pregătite dinainte. Cel mai probabil consemnează momentele de rătăcire ale martorei, de altfel deloc puţine. Pe fond emoţional, sau din cauza perioadei lungi scurse din momentul consumării faptelor, martora se încurcă aproape constant în detalii. Şova îşi ridică privirea din foi, se lasă uşor pe spate şi zâmbeşte ironic către avocatul său. Georgiana Catrinov vorbeşte despre circumstanţele în care se semnau contractele, atrăgând atenţia că Dan Şova era singurul care lua decizii finale. După multe din explicaţiile sale, în sală se aude câte un val de râsete înfundate. Femeia povesteşte că, deşi Ponta apărea ca asociat în firma de avocatură a lui Şova, acesta nu a trecut niciodată pe acolo. Mai mult, ea susţine că fostul premier a primit un birou pe care colegii i-au lipit o poză, în glumă.
În acelaşi timp, Şova îi suflă avocatului său ceva la ureche şi face semne ce-i trădează mulţumirea, mai ales atunci când judecătoarea îşi pierde pentru un scurt moment răbdarea, cerându-i martorei să fie mai coerentă.
Şova îşi masează uşor tâmplele şi îşi pleacă privirea în foi, însă nu înainte de a se întoarce discret către Victor Ponta, căruia îi aruncă o privire complice. Din spatele sălii, fostul premier butonează fără întrerupere telefonul. Scrie mesaje, caută ceva pe internet, și urmăreşte un meci de baschet. Singurele momente în care își ia ochii de la telefon sunt atunci când îşi schimbă poziţia de pe un picior pe celălalt.
Ponta se simte ca la birou în sala de judecată
Fostul premier afişează un dezinteres total faţă de locul în care se află, pare mai degrabă că e pe canapeaua din sufragerie şi nu că ar asista la un proces în care este acuzat. Este distras doar de o reporteră care se aşează lângă el de două ori. De fiecare dată îl întreabă ceva în şoaptă, la care Ponta răspunde scurt, peste umăr. Îşi continuă relaxat vizionarea meciului de baschet. La câţiva metri în faţa sa, se află avocatul său, Florin Şurghie, care se apropie de el şi-l întreabă în glumă: „Mai ai filme de văzut?”, semn că-i cunoaşte clientului său obiceiul cu care-şi umple dimineţile petrecute în sălile de judecată. La scurt timp, un alt avocat se îndreaptă către Victor Ponta, ochind singurul scaun rămas liber lângă acesta. Ponta îşi ridică tocul ochelarilor lăsat pe scaunul din dreapta sa şi-l invită în glumă să ia loc lângă el: „Poftiţi, poftiţi, aici este biroul meu!”.
Al doilea martor
Urmează audierea ultimului martor, Radu Cernov, asociat în firma lui Şova. Mărturia acestuia vine să demonteze tot ce a declarat timp de aproape două ore Georgiana Catrinov. Acesta susține că el a fost cel care a inițiat proiectele termocentralelor Turceni și Rovinari. Mai mult, martorul declară că este cel care a negociat prețul firmei de avocatură, nu Dan Șova, așa cum susțin procurorii DNA. Audierile iau sfârşit după fix trei ore, iar cei doi acuzaţi părăsesc sala de judecată separat. În acest dosar, Ponta este judecatpentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat. Dan Şova este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.
Despre plagiatul lui Kovesi
Fostul premier Victor Ponta s-a arătat dezamăgit de felul în care merg lucrurile privind soluționarea de către Universitatea de Vest a dosarului de plagiat al Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA. Întrebat de jurnaliștii EVZ cum vede dezvăluirile despre plagiatului lucrării de doctorat a lui Kovesi, Ponta s-a arătat dezamăgit. „Nu cred că cineva va îndrăzni să soluționeze acestă speță. Problema se pune privind acel soft de verificare a lucrărilor. Dacă în cazul meu a funcționat corect, de ce acum nu mai este bun pentru verificarea lucrărilor de doctorat”, a spus Victor Ponta, din ultima bancă a sălii de judecată de la instanța supremă. (Ramona Feraru)
Cu capul între mâini, Ludovic Orban a ascultat ce spune denunțătorul său în sala de judecată
Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a declarat, ieri, în fața judecătorilor instanței supreme, că Ludovic Orban i-a cerut 50.000 de euro pentru managerii a două posturi de televiziune, punctând că cea mai mare parte a banilor ar fi fost solicitați „în nume privat” de Sorin Oancea (B1 tv) și Cozmin Gușă (Realitatea tv). „Pe 1 martie 2016 m-a contactat Ludovic Orban, urmând ca u în aceeași zi să ne vedem la domiciliul meu. (...) La un moment dat, spre sfârșitul discuției, am perceput o cerere de sprijin financiar pentru campania care urma să înceapă. (...) Mi s-au solicitat 50 de mii de euro ca fiind necesari pentru a fi dați la managerii a două posturi de televiziune.
Înregistrat cu un reportofon
Banii ar fi ajuns întrun procent mic la televiziuni, cei mai mulți ar fi fost solicitați de cei doi manageri de televiziuni în nume privat. Sorin Oancea de la B1 și Cozmin Gușă de la Realitatea TV”, a explicat Urdăreanu.
El a susținut că l-a înregistrat pe Orban cu un reportofon pe care îl avea asupra sa, luându-și în acest mod măsuri de precauție, în condițiile în care era trimis în judecată sub control judiciar într-un alt dosar.
Întrebat, la ieșirea de la ÎCCJ, cu privire la declarațiile lui Urdăreanu privind banii care ar fi urmat să ajungă la Gușă și la Oancea, Ludovic Orban a arătat că, în acest caz, este vorba despre o interpretare, adăugând că în rechizitoriu apare o transcriere greșită a discuției înregistrate. Totodată, în fața instanței, acesta a declarat: „Sunt nevinovat, nu am săvârşit vreo infracţiune, nu mi-am folosit influenţa politică, nu am luat niciun ban”. (Ramona Feraru)