Ponta, scăpat de deputați. DNA nu a convins majoritatea parlamentară

Ponta, scăpat de deputați. DNA nu a convins majoritatea parlamentară

Votul de la ridicarea imunității premierului a demonstrat, din nou, scutul făcut de Coaliție în jurul acestuia și slăbiciunea Opoziției

În ciuda mizei votului privind cererea de urmărire penală a premierului Victor Ponta, cu excepția unor puține momente, întreaga procedură a fost lipsită de tensiunea unui astfel de eveniment.

Premierul a intrat în plenul Camerei, fără să facă declarații, flancat de Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu, Liviu Dragnea și Daniel Constantin. A spus doar că „mereu are emoții când este în fața Parlamentului” și s-a așezat în bancă alături de liderul grupului PSD de la Cameră, Marian Neacșu, în dreapta sa fiind fostul ministru al Dezvoltării, Liviu Dragnea.

În debutul ședinței, deputatul PNL Radu Zlati le-a făcut colegilor poze cu tableta, iar Alina Gorghiu a dispărut câteva minute cu Florin Iordache (PSD), după care s-a întors în plen, în timp ce Ponta părea era destul de agitat. După o scurtă dispută pe procedură, Ponta și-a susținut discursul în fața colegilor. „Vă rog frumos să nu votați politic astăzi. (...) În concret, numirea unui ministru se face (...), în cazul de față Dan Șova, membru PSD, în baza deciziei coaliției, USL(...) în baza votului Parlamentului, pe care l-ați dat, și a decretelor emise de Traian Băsescu”, s-a justificat Ponta în fața colegilor săi. Când și-a încheiat discursul, pesediștii l-au aplaudat în picioare, și au strigat: „Bravo!”.

Cazul Liviu Pop

După discursul lui Ponta, a luat cuvântul din partea Opoziției liderul deputaților liberali, Ludovic Orban, care a reușit să anime atmosfera. „Decizia pe care o vom lua astăzi va afecta imaginea României. Ce se va hotărî astăzi va face înconjurul lumii.(...) Votați din considerente care țin de regimul constituțional al unei țări democratice”, a spus Orban, în timp ce Puterea bătea cu palmele în bănci și îi strigau: „Hoțule! La pușcărie”.

După Orban, deputatul PSD Florin Iordache a amintit că, într-o rezoluție din 2013 referitoare la ministrul PSD Liviu Pop, șeful Secției I DNA, Lucian Papici, a trimis dosarul înapoi la PICCJ, pe motiv că DNA nu are competență pe cauzele de conflict de interese. El a punctat că acum, Victor Ponta se află într- o situație similară.

După ce discursurile politice s-au încheiat și s-a trecut la procedura de vot, secret, cu bile, Ponta a început să râdă și să vorbească cu colegii săi, care veneau să-i strângă mâna și să-i adreseze câteva cuvinte. Apoi, a așteptat rezultatul în biroul lui Valeriu Zgonea. 231 de voturi „împotriva” urmăririi penale și doar 120 „pentru”. În plen, deputatul PSD Florin Pâslaru a făcut o gafă, spunând că premierul poate fi urmărit penal. Imediat, Zgonea a fost atenționat de un coleg că s-a făcut o greșeală: „A fost respinsă! A zis altfel? Dl Pâslaru sper că n-ați scris altfel! A fost adoptat proiectul de hotărâre (care prevedea respingerea urmăririi penale), corect”, a spus el.

PNL, pe două voci

După închiderea ședinței, jurnaliștii căutau un lider al Opoziției pentru câteva cuvinte. Imediat ce Orban a apărut pe hol, acesta a fost asaltat de presă, în timp ce Gorghiu aștepta ca acesta să-și termine declarațiile, pentru a vorbi și ea cu presa, vizibil nemulțumită. În timp ce Orban a spus că PNL „investighează temeiuri solide” pentru a putea ataca la CCR hotărârea Camerei în cazul Ponta, Gorghiu a afirmat că nu crede că există temei pentru acestă decizie.

FOTO: După ce a votat, Ponta a fost înconjurat de deputații PSD-iști FOTO: NICU DÎRDÎIAC

La rândul său, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru un site maghiar că era mai bine dacă premierul Victor Ponta ar fi renunțat acum la guvernare, întrucât mai devreme sau mai târziu va ajunge în această situație, însă atunci daunele vor fi mult mai mari.

Stanciu: „Votul se va reflecta în raportul MCV”

Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, a afirmat că votul din Cameră se va reflecta în mod cert în viitorul raport privind MCV. „Comisia Europeană și noi știm foarte bine: aderarea României la UE în 2007 a fost acceptată de către statele membre ale UE printr-o serie de condiționalități care au fost impuse în primul rând și sistemului judiciar. Și el a făcut în ultimii ani (...) eforturi extraordinare pentru a demonstra, pentru a dovedi că am asistat și asistăm în continuare la o reformare a sistemului judiciar”, a spus Stanciu.

Ambasadele pun la zid Legislativul

Ambasadele Statelor Unite ale Americii, Olandei și Marii Britanii au reacționat ieri în cazul premierului Victor Ponta, care a scăpat de urmărirea penală. „Orice acuzații de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin și fără interferențe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor”, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA remis EVZ. Ambasada Olandei a subliniat importanța raportului MCV. „Ultimele evenimente din Parlament ridică probleme legate de atitudinea față de justiție și corupție în România. Această îngrijorare a fost subliniată la începutul acestui an, în raportul MCV pe 2015, al Comisiei Europene”, au subliniat olandezii. În plus, Ambasada Marii Britanii a spus că Guvernul Marii Britanii recunoaște importanța luptei împotriva corupției și necesitatea ca instituțiile sistemului judiciar să poată acționa cu imparțialitate.

Modififi cările la Codul penal, pe repede înainte

Deputații se grăbesc să voteze 22 de proiecte de modificare a Codului Penal (CP) și a Codului de Procedură Penală (CPP). Ieri, Comisia Juridică a suplimentat ordinea de zi cu aceste proiecte. La ședință a fost prezentă și președinta ICCJ, Livia Stanciu, președintele CSM, Marius Tudose, (foto) dar și reprezentanții Parchetului General și al Ministerului Justiției. Aceștia au fost invitați pentru un punct de vedere referitor la un proiect de lege care prevede răspunderea materială a magistraților. Deputații juriști au dat raport negativ pe acest act normativ.

FOTO: Livia Stanciu și Marius Tudose, la Comisia Juridică FOTO: AGERPRES

Liberalii din Comisia Juridică nu au dorit să suplimenteze ordinea de zi pe motiv că „e marți și mai avem antecedente”, făcând referire la marțea neagră din Parlament. „Marți se întrunește Comisia Juridică”, a venit replica Puterii. După ce ordinea de zi a fost suplimentată, Livia Stanciu a luat cuvântul și a precizat că „pentru a da o notă de maximă seriozitate vizavi de aceste proiecte, nu s-ar impune să purtăm azi discuții nici la modul general”. Atât șefa ICCJ, cât și reprezentanții CSM, și PICCJ au solicitat ca discuțiile să fie reluate peste două săptămâni, timp în care să formuleze un punct de vedere asupra proiectelor. Discuțiile vor fi reluate săptămâna viitoare, Stanciu spunând „că se vor conforma cu decizia Comisiei” și vor veni cu un punct de vedere săptămâna viitoare. (Larisa Bernaschi)

Klaus Iohannis: A ales cea mai proastă variantă

Aseară, la Cotroceni, după ședința CSAT, Klaus Iohannis a criticat votul din Parlament și faptul că Victor Ponta i-a îndemnat pe colegii din majoritatea parlamentară să nu voteze cererea justiției în cazul său. „Ponta a avut trei variante: prima, să demisioneze. A decis să nu facă acest lucru. A doua, să-și convingă colegii să încuviințeze urmărirea penală, să se pună la dispoziția judecătorilor. Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, probabil nici nu l-ași fi suspendat din funcție. Primul ministru nu a avut curaj să facă acest lucru. A ales a treia variantă, cea mai proastă”, a punctat Iohannis, spunând că este o zi tristă pentru democrație. „Ce să înțelegem cu toții de aici? Că există două Românii, una a oamenilor simpli și una a domnului Ponta?”, a încheiat Iohannis.