Ponta: Proiectul de Cod Fiscal, finalizat în perioada 18 -20 martie

Ponta: Proiectul de Cod Fiscal, finalizat în perioada 18  -20 martie

Proiectul Codului fiscal va fi finalizat în cadrul Guvernului în jurul datei de 18-20 martie, a anunțat astăzi premierul Victor Pomta, după şedinţa BPN a PSD.

„Mi-am anunţat colegii parlamentari, voi anunţa şi la grupurile parlamentare, despre faptul că în jurul datei de 18-20 vom finaliza în cadrul Guvernului proiectul de Cod fiscal”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

Acesta a completat că proiectul „va pleca spre Parlament – primă Cameră sesizată, Senatul – în aşa fel încât cel mai important document de politică publică pentru România anului 2015 – Codul fiscal – să intre în dezbaterea Parlamentului şi să poată fi adoptat cu minim şase luni înainte de intrarea în vigoare la 1 ianurie 2016".