Ponta: Parlamentarii puterii nu vor fi lăsaţi să voteze la moţiunea de cenzură. Îi va păzi doamna Udrea

Ponta: Parlamentarii puterii nu vor fi lăsaţi să voteze la moţiunea de cenzură. Îi va păzi doamna Udrea

Parlamentarii opoziţiei stau cu moţiunea de cenzură pregătită. Mai aşteaptă doar ca Guvernul să vină în Parlament pentru angajarea răspunderii pe noul Cod al Muncii. Liderul PSD susţine însă că moţiunea de cenzură nu are şanse, dacă senatorii şi deputaţii puterii nu vor fi lăsaţi să voteze.

"Au lucrat deja colegii noştri, domnul Cindrea (deputatul PSD Ioan Cindrea - n.r.), doamna Mariana Câmpeanu (deputat PNL - n.r.), deci o echipă comună a USL", a anunţat liderul PSD Victor Ponta, astăzi, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres. Cu toate că textul moţiunii ar fi deja finalizat, Ponta nu crede în şansele de reuşită ale acţiunii opoziţiei. Şi asta pentru că o demitere a echipei lui Emil Boc nu se poate face decât cu voturile parlamentarilor puterii, care vadopta aceeaşi tactică de la ultimele moţiuni de cenzură: se vor abţine la vot. "Nu vor fi lăsaţi, de conducerile partidelor lor, să voteze moţiunea de cenzură. Nu vor fi lăsaţi să se ridice din bănci, vor fi păziţi acolo de doamna Udrea, de domnul Oprea, bănuiesc că va aduce şi armata ca să-i păzească pe parlamentari să nu se ridice din bănci. Dacă i-ar lăsa să se ridice din bănci, în mod sigur ar vota împotriva acestei modificări", a susţinut liderul PSD, care a negat începerea unor negocieri cu alte grupuri parlamentare pe tema moţiunii de cenzură.