SCANDALUL PLAGIATULUI. Ponta: În spatele acuzaţiilor de plagiat se ascunde Traian Băsescu
- Laura Ciobanu
- 19 iunie 2012, 12:11
Premierul Victor Ponta a declarat că în spatele acuzaţiilor de plagiat care i-au fost aduse în presa străină se află preşedintele Traian Băsescu şi că acesta a acţionat prin intermediul consilierului său, Daniel Funeriu.
"E profilul dlui preşedinte, întotdeauna mai scoate un bileţel roz, un dosărel", a declarat Ponta. Acesta a mai spus că revista Nature a primit informaţiile de la consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, care s-ar fi dus special în străinătate în acest scop. Premierul a spus că încă de săptămâna trecută se aştepta să vină un atac din această direcţie. "Preşedinte a ieşit însă de săptămâna trecută, după votul în Parlament, cu doctore, dottore", a replicat el. "Sunt metode securiste, dăm un dosărel prin străinătate dacă nu eşti cuminte", a spus Ponta. "Încercăm să curăţăm o societate de metodele acestea securiste, e finalul unei epoci. (...) Eu lucrez cu dialogul şi cu bunul-simţ, iar preşedinte cu armele lui obişnuite, aruncat cu noroi şi dat în mocirlă.(...) Mă aştept ca dl preşedinte să mai aibă un dosărel, dar face parte din ceea ce mi-am asumat când am intrat în bătălia cu sistemul lui Traian Băsescu." "Nu ţin la titlul de doctor" Cât despre acuzaţii, Ponta le respinge. "M-am inspirat din aceste cărţi pentru că în Drept nu inventezi. Cărţile şi autorii i-am trecut în spate, la bibliografie. Dacă nu trebuia să-i trec în spate, ci în josul paginii, îmi asum greşeala. Nu ţin la titlul de doctor". Premierul nu are de gând să demisioneze în urma acestor acuzaţii. "De unde să demisionez, din funcţia de doctor?", a replicat el. Preşedintele PSD a declarat că se prezintă la orice comisie pentru a-şi demonstra nevinovăţia, context în care a spus că pe fostul ministru al Educaţiei, Ioan Mang, acuzat de plagiat, "nu l-a mai chemat nimeni, ideea era să plece din funcţie". Ponta a anunţat că are un singur exemplar din lucrarea sa de doctorat, pe care i-l va trimite lui Traian Băsescu cu dedicaţia: "Domnule preşedinte, nu v-a ieşit, mai încercaţi". Altminteri, Ponta s-a distribuit în rolul personajului generos. "Pe cine pot să dau în judecată? Dl Funeriu are o sarcină, nu poţi să te superi pe cel care execută ordinul dlui. preşedinte. Ce să fac acum, să mă apuc să mă răzbun pe dl. Băsescu? Atâta ştie, atâta face", comentat el. CITIŢI ŞI:
- Victor Ponta, acuzat de plagiat. "Dovada este covârşitoare". VEZI reacţia premierului