Ponta anunţă "ultimul an al regimului Băsescu": "PDL şi Băsescu se vor desfiinţa"
- Florin Ciornei
- 5 februarie 2011, 13:47
Preşedintele PSD Victor Ponta a pledat în faţa membrilor Consiliului Naţional pentru alianţa cu PNL deoarece opoziţia trebuie să fie unită "pentru a-i da jos pe Traian Băsescu şi Emil Boc".
Victor Ponta a caracterizat alianţa politică cu PNL drept "o construcţie istorică" şi le-a cerut membrilor Consiliului Naţional al PSD să suţină unificarea opoziţiei. Liderii de filiale PSD, reuniţi vineri seară în Comitetul Executiv, au aprobat alianţa cu PNL. După ce Victor Ponta le-a prezentat termenii înţelegerii cu Antonescu, liderii judeţeni, cu doar două voturi împootrivă, au validat construcţia. “Vreau să vă rog să demontăm minciuna că opoziţia este divizată. Vreau să vă rog să nu cădeţi în patima disputelor individuale, ă trecem peste orgolii, să trecem peste ceea ce ne desparte din trecut, peste disputele cu liberalii mai mult sau mai puţin doctrinaire, şi azi să răspundem la ceea ce românii aşteaptă de la noi: să ne unim şi să venim cu o alternativă şi să-i dăm jos pe Traian Băsescu şi Emil Boc. Am spus că trebuie să facem o Alternativă a Binelui împotriva Axei Răului, şi nu este o exagerare", a spus preşedinte PSD în discursul său la Consiliul Naţional. Două planuri de distrugere a PSD Preşedintele PSD a făcut o paralelă între România şi revoltele din Egipt, Zemen şi Algeria şi l-a comparat pe Traian Băsescu cu dictatrii africani. "Dictatori de genul Băsescu încep să fie din ce în ce mai puţini şi din ce în ce mai tem[tori", a afirmat Ponta. El a cerut pesediştilor să-l sprijine pentru ca acest an să fie "ultimul an al regimului Băsescu". Victor Ponta a susţinut în faţa CN că Traian Băsescu a încercat să distrugă PSD. “Traian Băsescu a avut anul trecut un plan de distrugere a PSD. Îl voi numi planul Băsescu 1. A folosit toate armele propagandistice. Toţi trădătorii de la noi din partid au fost activaţi. A vrut să distrugă PSD pentru că lui Traian Băsescu îi e frică de PSD pentru că e singura forţă care i se opune. Am reuşit să dejucăm acest plan şi am trecut 2010 mult mai bine decât îşi doreau adversarii nostrii. În 2011 ne confruntăm cu planul Băsescu 2 de distrugere a PSD-ului. De câte ori creştem în sondaje sau facem vreo acţiune, primeaţi o citaţie la DNA. E tot ce ştie să facă Traian Băsescu. Săptămâna trecută, planul Băsescu 2 s-a concretizat la Argeş împotriva colegului nostru Costică Nicolescu”, Ponta i-a asigurat pe toţi aleşii locali ai PSD că îi va apăra “împotriva abuzurilor lui Traian Băsescu”. Constantin Nicolescu este preşedinte al PSD Argeş şi preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. DNA l-a acuyat de trafic de influneţă şi luare de mită. Iniţial Tribunalul Piteşti a decis arestarea lui pentru 29 de zile. Ulterior, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul avocaţilor lui Nicolescu şi a anulat arestarea dat fiind că liderul PSD Argeş se află în spital după ce a suferit o operaţie pe cord.
Solidaritate cu Nicolescu În discursul său, Ponta le-a mulţumit celor care s-au solidarizat cu Nicolescu, liderul PSD Argeş. “Vreau să-l apaludăm cu toţii azi, chiar dacă nu este azi aici, pe colegul nostru Constantin Nicolescu. Vreau să vă rog să-i transmitem lui Costică Nicolescu, care este pe patul de spital, că o să fim alături de el, şi nu-l vom lăsa singur în faţa abuzurilor acestui sistem mafiot şi autoritar care vrea să ne intimideze. PSD şi Traian Băsescu se vor desfiinţa aşa cum vor ei să se întâmple cu PSD”, a spus Ponta. La rândul său, Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional, a cerut membrilor acestui for să voteze propunerea sa: Rezoluţia pentru sprijinirea aleşilor locali în faţa abuzurilor regimului Băsescu.