Ponta a RĂBUFNIT: Conflictul dintre Grindeanu și Dragnea - Firea este total toxic
- Iasmina Ardelean
- 11 iunie 2017, 13:58
Fostul premier, Victor Ponta, a caracterizat conflictul dintre Grindeanu și „echipa Dragnea – Firea” ca fiind „total toxic” și care a pornit din „ambiții și frustrări personale”.
Ponta a postat, duminică, pe Facebook, un grafic din care reise că în săptămâna 5-9 iunie cel mai mare impact media l-a avut tensiunile dintre premierul Sorin Grindeanu şi conducerea PSD, urmată de tema vizitei preşedintelui Iohannis în SUA şi abia apoi, pe a treia poziție, se situează tema privind Legea salarizării.
„România este clar o ţară cu tendinţe sinucigaşe!!! Cel puţin aşa înţeleg când văd ce subiecte au fost principale săptămâna această!!! Legea Salarizării este chiar o temă fundamentală - atât pentru bugetari cât şi pentru mediul privat / întâlnirea Trump - Iohannis chiar a fost una istorică ( cu efecte sistemice care se vor întinde dincolo de mandatul prezidenţial al celor doi şi care vor influenţă generaţiile următoare din ţară noastră)!”, a scris Ponta.
„Şi totuşi dacă va uitaţi principala tema politică în media (și deci în opinia publică activă) a fost conflictul între Echipa Premierului Grindeanu şi Echipa Dragnea - Firea !!! Un subiect total toxic, artificial, pornit exclusiv din ambiţii şi frustrări personale, irelevant pentru viaţa românilor şi care afectează grav implementarea unor proiecte fundamentale ( de la Legea Salarizării la Parteneriatul cu SUA) !!!”, a adăugat fostul premier.
El a subliniat că „după PNŢCD în 1999 nu credeam să mai trăim în România situaţia în care conducerea unui partid îşi sabotează propriul Guvern (chiar dacă ceva oarecum asemănător s-a încercat în toamna anului 2015)! Sper totuşi ca raţiunea şi bunul simţ atât al membrilor PSD cât şi al românilor în general să impună scoaterea acestui subiect toxic de pe agendă!!! Altfel vom plăti toţi un preţ mare şi nemeritat!"
Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, săptămâna trecută, că raportul de evaluare a implementării programului de guvernare va fi finalizat duminică seara, el menţionând că va merge în CExN al PSD săptămana viitoare, cu o propunere, iar CExN va decide privind măsurile care vor fi luate.