INCIDENT. Un braț al Dunării a fost poluat cu amoniac luni, în urma unei deversări produse la combinatul SC Donau Chem SRL Turnu-Măgurele, din cauza blocării pompelor de amoniac și carbamat.
În total, în zona comunei Ciuperceni din Județul Teleorman au fost deversate 6-7 tone de amoniac, potrivit calculelor făcute de reprezentanții Administrației Apele Române și ai Gărzii de Mediu sosiți la fața locului.
Deși nu s-a semnalat mortalitate piscicolă, la suprafața apei se puteau observa pești amețiți, iar apa avea culoarea roșiatică. Poluatorul va fi amendat deoarece nu a avertizat cu privire la producerea incidentului.
Recomandările noastre