Polonia: Tentativă de sinucidere a unui procuror militar.S-a împușcat în pauza unei conferințe de presă

Polonia: Tentativă de sinucidere a unui procuror militar.S-a împușcat în pauza unei conferințe de presă

Un procuror militar a încercat să se sinucidă în această dimineață, cu arma de serviciu. Incidentul a avut loc în pauza unei conferințe de presă pe care acesta o susținea la Poznan, în cazul unei anchete referitoare la ascultarea telefoanelor unor jurnaliști. Potrivit BBC, bărbatul este internat în spital, starea lui fiind stabilă.

După cum relatează presa de la Varșovia, procurorul Mikolaj Przybyl susţinea o conferinţă de presă pe marginea anchetei desfăşurate de Parchetul din Poznan cu privire la presupusa ascultare a telefoanelor unor jurnalişti ce investigau prăbuşirea avionului preşedintelui Lech Kaczynski, la data de 10 aprilie 2010, la Smolensk, în Rusia.

Procurorul a rostit o pledoarie ”încărcată de emoţie”, în care a respins acuzaţiile de punere sub ascultare a jurnaliştilor, după care a cerut presei să părăsească sala, ”pentru a o aerisi”. ”Am auzit un zgomot surd şi am revenit în sală, crezând că una din camerele de luat vederi a căzut. L-am văzut atunci pe procuror zăcând pe jos într-o baltă de sânge, cu arma de servicu alături”, a povestit un jurnalist al postului TVN24, potrivit Agerpres.

Przybyl denunțase ”acuzațiile scandaloase” împotriva Biroului Procurorului Militar din Poznan, care fusese acuzat că a încercat să obțină informații private despre jurnaliști de la operatorii de telefonie mobilă. În această după-amiază, procurorul general al Poloniei urmează să anunțe decizia sa privind presupusele nereguli comise de membrii Biroului Procuraturii Militare din Poznan, scrie thenews.pl. Aceștia au fost acuzați că ar fi cerut operatorilor de telefonie mobilă să le furnizeze mesajele de pe telefoanele ziariștilor care investigau tragedia aviatică de la Smolensk, din 2010.

Ne puteți urmări și pe Google News

”După câteva secunde am observat că procurorul respira încă”, a adăugat martorul. O echipă medicală a sosit la faţa locului şi i-a acordat primul ajutor rănitului.