Polițiștii torționari de la Bălți și-au aflat pedepsele. Au electrocutat și schingiuit copii

Sursa foto: Europa Liberă

Republica Moldova. Cinci polițiști din Bălți, acuzați de tortură, vor sta ani grei în închisoare. Instanța de apel a revizuit decizia primei instanțe, dublându-le practic pedeapsa.

Pedepse mai dure și fără suspendare condiționată

Cu vârsta cuprinsă între 32 și 47 de ani, cei cinci torționari au fost condamnați de prima instanță la 4 și 5 ani de închisoare. Ce-i drept, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probațiune de 4 și 5 ani.

Acuzatorii de stat din Procuratura raionului Râșcani au contestat hotărârea. Pe 20 august, Colegiului penal al Curții de Apel Bălți a dispus pedepse mai dure.

Primul inculpat a fost condamnat la 9 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activitate în cadrul MAI pe un termen de 11 ani.

Alți trei inculpați au fost sancționați cu 8 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul MAI pe un termen de 10 ani. Cel de-al cincilea inculpat vas ta după gratii 8 ani și 6 luni.

Cum acționau torționarii din nordul țării

Potrivit acuzării, inculpatul de 40 de ani activa în calitate de comandant de grupă în Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”. Împreună cu ceilalți inculpați, au fost dislocați pe teritoriul raionului Rîşcani.  Cazare aveau într-un cămin.

„La 29 septembrie 2013, acesta, l-a chemat pe un minor şi l-a întrebat unde se află un alt elev. Pe motiv că minorul nu i-a răspuns, l-a supus unui tratament inuman şi degradant. Manifestat prin aplicarea de lovituri cu pumnul în regiunea feţei şi corpului. În aceeași zi, l-a chemat pe un alt elev şi, numindu-l cu cuvinte necenzurate, l-a lovit cu pumnul în regiunea feţei”, spun procurorii.

Victimele, maltratate și rănite cu arma din dotare

Ulterior, toți cinci s-au îndreptat spre stadion. Anume aici a continuat calvarul minorului. Polițiștii l-au maltratat, lovindu-l cu pumnii şi picioarele peste diferite părţi ale corpului. Răsucindu-i mâinile la spate, l-au condus cu forţa în cămin, unde au continuat să îl maltrateze, cauzându-i mai multe răni.

După, i-au spălat faţa de sânge şi l-au dus pe hol, unde unul din inculpați l-a strâns de gât şi i-a aplicat câteva lovituri cu picioarele peste cap. Mai mult, inculpatul de 47 de ani a luat arma din dotare, automat de model „AKMS” și a efectuat o împuşcătură în tavan.

În timp ce minorul se afla la perete, a îndreptat spre el arma din dotare încărcată și a efectuat o împușcătură în direcția piciorului stâng al victimei.

În continuarea acțiunilor sale ilegale, inculpatul l-a electrocutat pe minor cu un aparat cu electroșoc, mai spun procurorii.