DECIZIE. Cei trei poliţişti dâmboviţeni acuzaţi de abuz în serviciu de Elena Turcu, preşedintele Secţiei Penale a Tribunalului Dâmboviţa - prinsă băută la volan şi "lăsată" apoi fără alcoolemie de colegii săi magistraţi - scapă de procesul intentat de judecătoare.
Şi asta după ce, ieri, magistraţii Curţii de Apel Braşov au decis să restituie dosarul procurorilor care l-au soluţionat cu „neînceperea urmării penale“. Concret, judecătorii braşoveni au fost de acord cu excepţia ridicată de avocatul poliţiştilor, Mariana Ştefan, stabilind că această cauză nu poate fi judecată atâta vreme cât împotriva oamenilor legii nu a fost începută urmărirea penală.