Salariile poliţiştilor s-ar putea majora după rectificarea bugetară propusă de Guvern pentru anul curent.
Polițiștii români ar putea ridica salarii mai mari. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat, joi, că este posibilă o majorare a salariilor poliţiştilor. Acest lucru este posibil prin actualizarea grilei de salarizare după Legea 153. Urmează să se producă la rectificarea bugetară din acest an.
El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, când vor primi poliţiştii majorările salariale promise din vara acestui an. Respectiv, actualizarea grilei de salarizare dupăLegea 153.
„Evident, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi la nivelul Executivului situaţia este cunoscută. Ce vă pot spune în clipa aceasta este că Ministerul Afacerilor Interne a sesizat Ministerul de Finanţe faţă de această întârziere de plată. Și prima şansă de corectare probabilă a acestei întârzieri este la rectificarea bugetară de anul acesta", a afirmat Constantin.
Când vor primi polițiștii salarii mai mari
Întrebat dacă până la finalul anului poliţiştii ar trebui să aibă parte de majorări salariale, el a răspuns: "E scenariul care să ia în calcul în clipa asta". Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că cel mai probabil rectificarea bugetară s-ar putea face în luna noiembrie.
Ministerul de Interne vrea și bonificații
Ministerul de Interne vrea să-i motiveze pe polițiști ca să obțină succese mai mari în lupta cu mafia drogurilor. Instituția doreşte introducerea unor reglementări în lege prin care poliţiştii care contribuie la mari capturi de droguri, arme sau la denunţarea unor fapte de corupţie să poată primi bonificaţii.
Anunțul a fost făcut miercuri de secretarul de stat în Ministerul de Interne, Desprescu.
„La iniţiativa ministrului Afacerilor Interne vom propune o reglementare privind acordarea de bonificaţii poliţiştilor în raport de criterii de performanţă. Vor fi pentru îndeplinirea unor activităţi care au condus la capturarea unor cantităţi semnificative de droguri, substanţe interzise, arme şi muniţii, indisponibilizarea unor sume mari de bani precum şi denunţarea unor fapte de corupţie”, a spus Despescu, într-o conferinţă la sediul MAI.
Ce măsuri va mai propune Ministerul de Interne
El a precizat că, în urma dezbaterilor la nivelul Ministerului, vor fi propuse măsuri de consolidare a cadrului legislativ pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului. La fel, și pentru combaterea infracţionalităţii. În special privind traficul de droguri, traficul de persoane, arme, siguranţă rutieră şi migraţie ilegală.
Una dintre modificările avute în vedere prevede ca poliţia să poată dispune din oficiu urmărirea penală în anumite situaţii. Pentru ca DIICOT să se degreveze de cauzele cu un caz de complexitate scăzut, poliţistul antidrog având un rol activ în investigarea acestor fapte.