Polițiștii bătăuși din Secția 16 vor fi judecați. Instanța a dispus că dosarul de urmărire penală este legal
- Ionel Sclavone
- 3 decembrie 2021, 18:49
Polițiștii bătăuși de la Secția 16 vor fi judecați în dosarul în care sunt acuzați că au bătut și torturat doi bărbați pe care i-au ridicat de pe stradă. Judecătorii au decis că dosarul își va urma calea, în justiție, și nu va fi întors la Parchet pentru refacerea anchetei.
Foștii ofițeri și agenți de poliție, care au activat la Secția 16, acuzați că au bătut și torturat doi bărbați pe care i-au ridicat de pe stradă vor fi judecați. Judecătorii din camera preliminară care au verificat probele administrate în anchetă au considerat că dosarul poate fi judecat. Cercetările nu vor fi refăcute, așa cum s-ar fi așteptat cei acuzați.
Avocatul Adrian Cuculis, reprezentantul legal al părintelui uneia dintre victime, Mihai Ionuț Ghiorghe, a declarat pentru Evenimentul Zilei că decizia judecătorilor din camera preliminară arată că urmărirea penală s-a făcut legal.
„Da, azi (vineri, 3 decembrie – n. red.) s-a dat o decizie impoarantă în cazul polițiștilor torționari de la Secția 16. Judecătorul de cameră preliminară le-a respins excepțiile și a stabilit că șeful Șeicaru și restul polițiștilor să fie trimiși în judecată pe fond. Asta arată că urmărirea penală s-a efectuat în mod legal și probele strânse de procuror și polițiști în ceea ce privește deplasarea lor în câmp alături de cele două persoane sechestrate și abuzate, sunt legale”, a declarat avocatul Adrian Cuculis pentru Evenimentul Zilei.
Cazul datează din septembrie 2020, când doi bărbați au fost ridicați de pe stradă de mai mulți polițiști de la Secția 16. Aceștia au fost bătuți în sediul poliției, iar mai apoi pe un maidan de la marginea Bucureștiului, unde au fost duși la ordinul șefului polițiștilor, Viorel Șeicaru. La câteva luni, cele două victime ale polițiștilor din Secția 16 au murit.
Judecătorii au decis că polițiștii pot fi judecați
Chiar înainte de moartea celor doi, în caz a fost demarată o anchetă penală, în care au fost administrate mai multe probe. Între acestea și filmări din timpul bătăilor încasate de cei doi în secție, dar și pe terenul viran.
Dosarul a ajuns la Tribunalul București, în Camera Preliminară, iar judecătorii au decis că probele administrate sunt legale și judecata poate începe.
„Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpații Piticu Răzvan Ştefan, Șeicaru Viorel Constantin, Stancu Elisabeta Valentina, Nicu Cătălin Bogdan, prin apărători. (…) constată legalitatea rechizitoriului (…) Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Secţia Urmărire Penală, (…) a legalităţii administrării probelor, cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precum şi actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpații (…).”, se arată în minuta publicată pe portalul instanțelor.
De menționat că soluția poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Cazul polițiștilor agresori de la Secția 16
Ancheta împotriva polițiștilor bătăuși de la Secția 16 a fost declanșată după ce au apărut mai multe informații că aceștia au bătut două persoane, în septembrie 2020, pe care le-au ridicat de pe stradă. Bărbații reținuți au fost torturați și agresați în secția de poliție, dar și pe un teren viran de la marginea Bucureștiului, unde au fost duse de agresori. În acest caz, anchetatorii au avut la dispoziție, inclusiv filmări cu agresiunile, atât din secție, cât și de pe terenul viran.
Cele două victima au murit, subit, la câteva luni după ce au fost agresate, însă medicii legiști care au efectuat autopsiile au stabilit că moartea lor nu a avut legătură cu bătăile primite. Înainte să moară, una dintre victime, Mihai Ghiorghe a apucat să depună o plângere împotriva polițiștilor care l-au agresat și a cerut despăgubiri de 500.000 de euro din partea Poliției Române.
În dosarul trimis în justiție, Ministerul de Interne s-a constituit parte civilă împotriva polițiștilor acuzați, pentru suma de 45.000 de lei. Suma reprezintă daune de imagine aduse instituție.