„Poliţiştii au intervenit la peste 2.800 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, au aplicat 11.204 sancţiuni contravenţionale şi au constatat peste 840 de infracţiuni. În urma activităţilor, au fost constatate 841 de infracţiuni, dintre care 185 la regimul rutier”, a precizat Biroul de presă al IGPR, într-un comunicat transmis luni.

Potrivit IGPR, 196 de persoane au fost surprinse în flagrant delict, alte 15, urmărite naţional sau internaţional, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 34 de măsuri preventive.

„Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 11.204 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.335.231 de lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut 922 de permise de conducere şi au retras 193 de certificate de înmatriculare”, se arată în comunicatul de presă.

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Te-ar putea interesa și: