Nu există „polițiști sub acoperire” care să deconspire fraudelele electorale, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române. Oamenii legii le recomandă cetăţenilor să se informeze doar din surse oficiale.
Nu există „polițiști sub acoperire” în secțiile de votare
„Activităţile poliţiştilor sunt derulate cu respectarea prevederilor Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cele ale Legii nr 360/2002 privind Statutul Poliţistului, precum şi a celorlalte acte legislative incidente. Reiterăm faptul că poliţiştii nu derulează astfel de activităţi sub acoperire", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române remis, duminică, Agerpres.
Multe incidente și nereguli în ziua votului
Mai multe incidente și nereguli în ziua votului, atât în secțiile de votare, cât și în apropierea lor, au fost semnalate, în principal prin sistemul 112, către polițiștii din mai multe județe. Se pare că au dispărut ștampile și că unele persoane au oferit bani pentru a alege un anumit candidat.
Un candidat la Primăria municipiului Brașov a fost reținut de polițiști după ce a ameninţat-o pe președinta Biroului Electoral Judeţean.
Acest scandal a pornit de la amenințările candidatului independent, pe care le-a trimis pe mail președintei BEJ, în care a amenințat-o cu violul și ucidere. Candidatul independent a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta ar fi fost drogat.
S-a găsit un buletin de vot preștampilat
Poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către vicepreşedinta unei comisii din cadrul unei secţii de vot din Sectorul 2, cu privire la faptul că un alegător ar fi găsit un buletin de vot deja validat.
„Poliţiştii din cadrul subunităţii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, s-a procedat la anularea respectivului buletin de vot. Cercetările sunt efectuate de către poliţişti din Secţia 7 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de fraudă la vot”, arată sursa citată.