Doi poliţişti au fost răniţi, duminică, în localitatea argeşeană Vedea, după ce autospeciala în care se aflau a fost lovită de un şofer care nu deţinea permis de conducere.
"Un echipaj al Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului a fost implicat intr-un eveniment pe raza comunei Vedea. Din primele informaţii, poliţiştii din patrulă au observat un bărbat care conducea un autoturism, despre care deţineau informaţii că nu are permis de conducere. Acesta nu a oprit la semnalul poliţiştilor, care au încercat să-l depăşească, moment în care şoferul a virat brusc, a intrat în coliziune cu autospeciala de poliţie şi a proiectat-o în şanţ", a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, inspectorul principal Mădălin Zamfir.
Conform aceleiaşi surse, primele informaţii de la faţa locului indică faptul că agenţii de poliţie au fost răniţi uşor.