Plecase să cumpere cinci pâini și două iaurturi de la supermarket, dar era al naibii de frig. Îi înghețaseră mâinile pe plasa de plastic, tot căutând după cheile mașinii în parcare.

 - Hei, tu, ia vino și semnează procesul ăsta verbal că ne trebuie un martor.

- Dar n-am văzut nimic. Cum să semnez?

- Ia uite, frate, avem un deștept în acțiune. Hai să te pun în temă : tâmpitul ăsta s-a urcat beat la volan și îi luăm permisul, dar avem nevoie de un fraier care să fie martor.

- Nu sunt de acord.

- Ce, mă? Prezintă-mi buletinul, tinere, că îți arăt eu ție acord la secție. Vali, pune-i cătușele domnului inteligent și bagă-l în mașină. Aici au ăștia camere.

Am uitat să vă spun că pe eroul nostru îl cheamă Dan Popovici și e un băiat cu frică de Dumnezeu, cuminte și blând ca o fată, dar fricos peste măsură. Când a auzit de cătușe, a rupt-o la fugă, dar a fost imobilizat în 10 metri de cei doi agenți de poliție, care l-au târât în mașină cu promisiuni aspre de răzbunare.

Oamenii legii aveau înfățișări ciudate, un amestec nefiresc de animalitate și mândrie ce izvorau din încrederea pe care le-o dădea uniforma și perechea de cătușe purtată cu fală la cingătoare.

L-au pus să îngenuncheze în zăpada din spatele secției de poliție și l-au bătut până la plictiseală. Pumni și picioare azvârlite fără noimă, la nimereală, cu sete. Încovoiat de durerea loviturilor, Dan se apăsa pe inimă să-i mai domolească bătăile, neîndrăznind să riposteze. Spunea rugăciuni în gând și își făcea cruce cu limba în gură, gândind că Dumnezeu e mare și milostiv. Cât să-l bată?

Aici avea dreptate. În mintea îngustă a unei brute, fie ea și îmbrăcată în trențele statului, imaginea sângelui țâșnind prin toți porii nu provoacă nicio satisfacție dacă victima nu ripostează.

L-au târât până în biroul de anchetă, sperând că poate la căldură, bucata asta de om mototolit și însângerat va încerca să se apere.

Nici prin minte nu le trecea că fix în acel moment, soarta, karma sau Dumnezeu mai știe cine, îi întindea o mână de ajutor nefericitului cu cinci pâini și două iaurturi într-o plasă de plastic.

Ca din senin a apărut un avocat, chemat în toiul nopții de familia care aflase, dar nu știa exact ce și cum.

Și-a parcat mașina și a coborât cu o figură aspră și serioasă, usor uimit de precaritatea și imaginea dezolantă a secției de poliție. L-a întâmpinat o duduie cu ochi sașii și somnoroși, întrebându- l pe cine caută.

- Pe domnul Dan Popovici. Aș dori să vorbesc cu agentul de poliție care l-a reținut.

- Acuși îl chem. Cristi, te caută un domn avocat și vreau să știe de ăla. Știi tu. Vezi ce faci că e de la București.

- Bună seara. Agent principal Cristian Muscalu. Nu vă pot lăsa să mergeți la domnul Popovici pentru că nu are nicio calitate și deci nu are nevoie de avocat.

- Domnule, dreptul de a avea un avocat și obligația sunt două lucruri distincte.

- Stați să văd dacă pot să îl deranjez pe domnul procuror, că eu aș fi vrut să iau o măsură, sincer. A fost foarte recalcitrant domnul Popovici.

- Între timp vă depun delegația și vă fac o solicitare scrisă la care aștept sămi motivați refuzul.

Agentul simțea că i se clatină lumea și a ieșit afară fără nicio explicație. A adunat zăpadă în pumni și s-a grăbit să șteargă urmele furiei de pe chipul celui bătut. Într-un final, după 50 de minute, l-a adus, afișând o fericire absurdă și stupidă :

- Domnul procuror a zis că îi dă drumul acasă. Să știți că m-am chinuit să îl conving. Trebuie să facem un proces verbal și un raport că am folosit forța și echipamentul din dotare și sunteți liber.

Avocatul și-a privit îngrozit clientul: avea fruntea tumefiată, genunchii umflați și însângerați, multiple lovituri în spate.

În procesul verbal agentul se plângea că i-a fost rupt un crac al pantalonilor și că s-a simțit agresat verbal. Iar leziunile se datorau sustragerii și imobilizării forțate a celui care refuzase să fie martor la un eveniment de care era străin.

- Dar eu am strigat ajutor, ajutor. Cu ce v-am agresat ?

- Păi felul în care strigai mi-a provocat teamă și am ripostat. Uiți cum făceai? Aveți obiecțiuni ? Să știți că sunt băiat bun. I-am aplicat doar o amendă de 100 de lei pentru că a refuzat să se legitimeze. A scăpat ieftin. Uniforma mea cine o repară ?

- Un certificat medico-legal care să constate leziunile și o plângere penală cred că vă vor scăpa de rușinea purtării unei uniforme sfâșiate, i-a răspuns avocatul.

Va urma