Poliţist ucis într-un accident rutier

Poliţist ucis într-un accident rutier

CLUJ. Un agent de la Postul de Poliţie Gilău (judeţul Cluj) a murit ieri, pe DN 1, în localitatea Căpuş, în timp ce investiga modul în care avusese loc un accident rutier.

Potrivit anchetatorilor, agentul Aurel Agrişan, 32 de ani, a fost chemat în zonă pentru a întocmi procesul-verbal în cazul unui şofer care s-a răsturnat cu maşina în şanţul de pe marginea drumului. Poliţistul a parcat maşina de serviciu, cu girofarul în funcţiune, pe acostamentul drumului naţional. La un moment dat, maşina poliţiei a fost lovită însă în plin de o Skoda Octavia, al cărei şofer - bucureşteanul Vasilică Verde - rula cu viteză excesivă. În urma impactului, poliţistul a fost strivit între maşina poliţiei şi autoturismul răsturnat.

Ne puteți urmări și pe Google News